Maia Sandu: Negocierile de aderare la UE ar putea fi finalizate până în decembrie 2027

Ala Găină

Republica Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027, a anunțat președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni difuzate de postul TV8. Șefa statului a precizat că reușita acestui proces depinde în mod crucial de voința politică de la Chișinău și, mai ales, de componența viitorului Parlament, care urmează să fie ales în această toamnă.

„Totul este în mâinile noastre și de alegerea pe care o vom face la scrutinul parlamentar”, a subliniat Maia Sandu, adăugând că următorul Legislativ ar putea intra în istorie ca „Parlamentul Integrării Europene”, dacă va sprijini consecvent acest parcurs strategic.

Președinta a reiterat sprijinul constant exprimat de oficialii europeni, în special de comisara pentru Extindere, Marta Kos, aflată recent în vizită în Republica Moldova. Potrivit Maiei Sandu, există toate condițiile pentru ca negocierile să fie încheiate în următorii doi ani și jumătate, iar anul 2028 să fie dedicat procesului de ratificare a acordului de aderare de către toate statele membre ale UE, în cadrul actualei Comisii Europene.

„Republica Moldova se mișcă cu cea mai mare viteză în toate procesele de integrare europeană”, a declarat Sandu, citând afirmațiile comisarei europene. Ea a adăugat că țara nu trebuie să aștepte „zece-cincisprezece ani” pentru a deveni membră a UE, deoarece sprijinul european este clar și ferm.

În același timp, șefa statului a menționat importanța unei perspective comune cu Ucraina, subliniind că ambele state au pornit împreună pe drumul integrării europene. Maia Sandu a exprimat speranța că va fi identificată o soluție în privința opoziției manifestate de Ungaria față de candidatura Ucrainei, reiterând că procesul de extindere a Uniunii Europene trebuie să rămână unul bazat pe merit.

„Consider că un termen real ar fi încheierea negocierilor până la finele anului 2027. Ulterior, anul 2028, când toate statele membre vor trebui să ratifice acordul nostru. Atunci vom încheia acest proces până la finele mandatului actualei Comisii Europene”, a afirmat Maia Sandu.

În final, președinta a accentuat responsabilitatea viitorului Parlament: „Acum totul este în mâinile noastre și de alegerea pe care o vom face la scrutinul parlamentar. Următorul Parlament poate deveni al Integrării Europene, dacă va exista o majoritate care va sprijini acest parcurs. Altfel, există riscul ca această oportunitate istorică să fie ratată.”