
Slusari acuză un antirecord al deficitului comercial: „Direcție economică greșită”. PAS răspunde cu explicații și promisiuni europene
Fostul deputat și vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, semnalează un „antirecord al balanței comerciale” înregistrat în primul trimestru al anului curent, în care exporturile Republicii Moldova au scăzut cu aproape 12%, în timp ce importurile au crescut cu peste 18%. Potrivit acestuia, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a coborât la 31,8%, cel mai scăzut nivel din istoria post-independență a țării.
„Cifrele nu mint. Este un verdict nemilos pentru politicile economice ale guvernării. Agricultura este distrusă, antreprenorii mici își închid afacerile, iar migrația continuă. Acest an este deja pierdut din punct de vedere economic”, a declarat Slusari într-o postare amplă pe rețelele sociale. El acuză Guvernul că folosește fondurile europene în scopuri electorale și că se concentrează pe „acțiuni vizibile” și „tăieri de panglici”, în loc să construiască un fundament economic durabil.
Replica nu a întârziat să apară din partea deputatului PAS Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, care a calificat mesajul lui Slusari drept „decontextualizat”, susținând că, în ciuda scăderii recente, exporturile de bunuri au crescut cu 44% între 2020 și 2024, iar exporturile de servicii s-au dublat, ajungând la 2,7 miliarde USD în 2024.
„Pentru prima dată, exporturile de servicii reprezintă peste 45% din totalul exporturilor Republicii Moldova. Aceasta reflectă tranziția spre o economie mai competitivă și mai puțin dependentă de agricultură”, a declarat Marian, subliniind că scăderea din acest an este cauzată în mare parte de factori externi: scăderea prețurilor la cereale, instabilitatea economică europeană, și sfârșitul reexporturilor masive către Ucraina, care umflaseră cifrele în 2022.
Totuși, economistul Veaceslav Ioniță a confirmat ieri, într-o analiză separată, faptul că deficitul balanței comerciale a atins niveluri îngrijorătoare, iar economia moldovenească se confruntă cu dezechilibre majore. El a menționat că migrarea accentuată a forței de muncă, împreună cu dependența de importuri și vulnerabilitatea agriculturii, afectează sustenabilitatea pe termen lung a economiei.
Slusari susține că singura șansă reală pentru redresare este ca următorul Guvern să propună un plan de dezvoltare națională centrat pe economia reală, competitivitate și descentralizare, valorificând integrarea europeană nu doar ca obiectiv politic, ci ca instrument concret pentru sprijinirea producătorului autohton.