
Renato Usatîi: „Avem nevoie de vot electronic, inclusiv pentru referendumuri online”
Votul electronic va deschide calea către referendumuri online regulate. De această părere este președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi. În cadrul emisiunii „По фактам”, de la Exclusiv TV, Renato Usatîi a explicat că votul electronic va oferi posibilitate cetățenilor noștri, aflați în toate colțurile lumii, să-și exercite dreptul la vot.
„Se vorbește de ani buni despre necesitatea implementării votului electronic. Dar eu și „Partidul Nostru” ne deosebim de ceilalți politicieni prin faptul că chiar vrem să realizăm acest lucru — și avem două motive clare. În primul rând, este o chestiune de confort și acces egal. Cetățenii noștri — din Moldova, dar și din diaspora, fie că se află în Vest sau în Est — trebuie să aibă posibilitatea să-și exercite dreptul constituțional de vot ușor, sigur și de oriunde. În al doilea rând, și acesta e elementul-cheie: votul electronic va deschide calea către referendumuri online regulate. Vom putea consulta în mod direct populația cu privire la cele mai importante decizii pentru țară”, a explicat Renato Usatîi.
Președintele Partidului Nostru a adus drept exemplu Elveția, unde problemele importante se decid prin referendum.
„A fost pusă în discuție inclusiv eliminarea banilor cash — majoritatea cetățenilor au votat împotrivă, iar guvernul a respectat voința poporului. Așa funcționează o democrație autentică. E clar că, pentru o țară cu resurse limitate, cum e Moldova, referendumurile tradiționale sunt costisitoare. Însă cu votul electronic, totul devine simplu, rapid și aproape gratuit. Sunt convins că Alexandru Berlinschii și echipa de experți pot pune acest proiect în aplicare profesionist”, a declarat Renato Usatîi.
În prezent, votul electronic este implementat în așa țări precum Estonia, Elveția, Canada, Franța sau Australia.