(DOC) Maia Sandu a semnat decretul: 5 iunie, decretată zi de doliu național. Programul funeraliilor maestrului Eugen Doga

Adrian Sirbu

Funeraliile maestrului Eugen Doga vor avea loc joi, 5 iunie curent, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, la ora 10:00. La ora 13:00, cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Central, unde va avea loc ceremonia de înmormântare.

Programul funeraliilor:

Miercuri, 4 iunie 2025

17:00 – Expunerea trupului neînsuflețit la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”

17:30 – Slujba de priveghi

Joi, 5 iunie 2025

08:00–09:30 – Serviciul divin și Prohodul – Biserica „Sf. Teodora de la Sihla”

10:00 – Expunerea corpului neînsuflețit la Palatul Național „Nicolae Sulac”

10:15–12:50 – Ceremonia „In memoriam Eugen Doga” și mitingul de doliu

12:50 – Procesiunea de rămas bun (Litia mică)

13:00 – Deplasarea cortegiului funerar către Cimitirul Central de pe strada Armenească

14:00 – Ceremonia funerară

În semn de profundă tristețe pentru pierderea maestrului Eugen Doga, compozitor care a avut o contribuție esențială la patrimoniul cultural al țării noastre, dar și pe plan internațional, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.223-X din 04.06.2025, ziua de 5 iunie 2025 este declarată zi de doliu național.

Compozitor cu renume internațional, Eugen Doga a scris simfonii, romanțe, concerte, muzică de estradă, pentru teatru și balet. A compus coloana sonoră pentru zeci de filme și desene animate, printre cele mai cunoscute fiind „Lăutarii”, „Șatra”, „Maria Mirabela”. Compoziția din filmul „Dulcea și tandra mea fiară” a fost supranumită „cel mai frumos vals de iubire al secolului XX”.

Pe parcursul vieții, Doga a fost decorat cu numeroase distincții de stat în R. Moldova, România și Rusia. Era membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, din 1991, a fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM și în primul Parlament al R. Moldova.

Din 2015, strada pietonală din centrul Chișinăului îi poartă numele. De asemenea, o clădire istorică, în stare de degradare acum, din strada Veronica Micle 5, a fost transmisă, în 2023, din gestiunea statului în a primăriei capitalei pentru a fi transformată în Centrul cultural „Eugen Doga”.