
Atac armat într-o şcoală din Graz, Austria: Cel puţin 10 morţi
Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 28 rănite – dintre patru se aflau în stare critică – marţi într-un atac armat la o şcoală în oraşul austriac Graz, iar atacatorul, un elev al liceului care se considera o victimă a hărţuirii, s-a sinucis, potrivit presei locale, preluată de News.ro.
Primăriţa Elke Kahr a confirmat opt morţi, şi a deplâns o ”tragedie teribilă”, citată de agenţia autriacă de presă APA.
Şapte dintre victime sunt elevi, iar una este un adult, precizează ea.
Între victime se află trei fete din clasa a şaptea (a patra în Austria), trei liceeni şi un profesor, ucis în afara clădirii, scrie presa.
Mulţi răniţi au fost conduşi la spital, anunţă ea.
Liceul, o şcoală secundară, se află pe strada Dreierschuetzengasse, unde atacul a avut loc către ora locală 10.00 (11.00, ora României).
Potrivit publicaţiei OE24,presupusul atacator se considera o victimă a hărţuirii la şcoală.
El s-a sinucis prin împuşcare în toaletă.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Graz, Fritz Grundnig, a declarat cotidianului Der Standard, că suspectul este un elev din liceu.
Ministerul austriac de Interne a confirmat anterior mai multe victime, fără să ofere detalii.
Potrivit postului ORF, între răniţi se află elevi şi profesori.
Autorul atacului s-a sinucis în timp ce poliţişti înarmaţi se apropiau de el, scrie presa.
Poliţia desfăşura marţi operaţiuni la Liceul Borg, pe strada Dreierschuetzengasse.
Unităţi speciale Cobra au fost trimise, între alte trupe, la liceu, în urma unui apel telefonic, către ora locală 10.00 (11.00, ora României), a anunţat un purtător de cuvânt al Poliţiei din Graz, Sabri Yorgun.
Echipe de urgenţă şi un elicopter au fost trimise la faţa locului.
Poliţia a anunţat pe X, la ora locală 11.30 (12.30, ora României), că liceul a fost evacuat şi că toată lumea a fost adusă într-un loc sigur.
Ea a anunţat că situaţia a fost ”securizată” şi că credea că nu mai exista niciun pericol.
În jurul şcolii s-a instituit un perimetru de securitate.
Graz, un oraş cu 300.000 de locuitori, este capitala landului Stiria.
Autorităţile nu au precizat iniţial dacă este vorba despre un atac comis de o persoană sau în grup.
”Situaţia este foarte vagă pentru moment, dar s-ar putea să fie vorba despre un acces de nebunie”, declarau APA autorităţile.
Ministrul de Interne Gerhard Karner s-a dus la faţa locului după atac.
Potrivit Der Standard, cancelarul Christian Stocker şi ministrul Educaţiei Christoph Wiederkehr erau în drum către locul dramei.