
(VIDEO) Nicu Popescu revine în politică alături de PAS: „Alegerile din 28 septembrie sunt decisive pentru viitorul european al Moldovei”
Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a anunțat că se alătură echipei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în perspectiva alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Popescu califică scrutinul drept „cele mai importante alegeri din istoria recentă a Republicii Moldova” și face apel la cetățeni să susțină parcursul european al țării.
„Este o alegere fundamentală. Pentru direcția țării. Pentru siguranța fiecăruia dintre noi. De rezultatul acestor alegeri depinde dacă mergem înainte pe calea europeană sau dacă riscăm să pierdem tot ce am construit”, a declarat Popescu.
Diplomatul subliniază că, alături de președinta Maia Sandu și echipa guvernamentală PAS, a contribuit decisiv la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană – prin obținerea statutului de țară candidată, lansarea reformelor și semnarea unor acorduri-cheie precum liberalizarea roamingului și recunoașterea permiselor de conducere în UE.
„Am muncit zi de zi pentru ca Moldova să fie pașnică, respectată, sigură și prezentă la masa deciziilor europene. Acum trebuie să protejăm ceea ce am câștigat și să accelerăm drumul nostru spre Europa”, mai spune Popescu.
Fostul șef al diplomației moldovene a încheiat apelul său cu un mesaj mobilizator: „Europa ne așteaptă. Totul depinde de noi. Pentru o Moldovă europeană. Acum – nu peste un deceniu.”