MAN acuză PAS de desemnarea prematură a candidaților: „Se încalcă flagrant legea și se creează condiții inegale”

Ala Găină

Mișcarea Alternativa Națională (MAN), parte a Blocului ALTERNATIVA, contestă acțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), acuzându-l că a început desemnarea și promovarea candidaților pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie înainte de începerea oficială a perioadei electorale.

Într-un comunicat de presă, MAN precizează că, deși perioada legală de desemnare a candidaților începe abia pe 20 iulie, PAS a lansat aceste acțiuni încă din 15 iunie. Potrivit formațiunii, mai multe persoane au fost deja prezentate public drept candidați sau viitori membri ai listei electorale a PAS, inclusiv prin anunțuri plătite pe rețelele de socializare.

„Au fost prezentate persoane care urmează să fie incluse în lista electorală, fiind promovate ca și candidați în Parlamentul Republicii Moldova. Aceste acțiuni au fost finanțate sub formă de publicitate politică, încălcând prevederile legale”, susține MAN.

Blocul ALTERNATIVA cere autorităților electorale să constate încălcarea legii de către PAS și să dispună sancționarea formațiunii. De asemenea, solicită ștergerea tuturor publicațiilor din mediul online care vizează prezentarea candidaților înainte de termenul stabilit de legislația electorală.

„Indiferent de procedurile legale sau formale privind desemnarea candidaților, promovarea publică și anunțul privind componența listei electorale pun în condiții inegale ceilalți actori ai procesului electoral și sfidează cadrul legal”, afirmă reprezentanții Blocului ALTERNATIVA.

PAS nu a comentat deocamdată acuzațiile.