
Tentativă de omor la Chișinău: un bărbat și-a atacat concubina cu un obiect ascuțit
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din Chișinău, a fost reținut de Poliția capitalei, fiind bănuit de comiterea unei tentative de omor asupra concubinei sale, în vârstă de 43 de ani.
Potrivit informațiilor oferite de Poliție, victima a alertat autoritățile și a relatat că a fost atacată de partenerul său cu un obiect ascuțit, chiar în locuința lor. În urma conflictului izbucnit între cei doi, bărbatul i-ar fi aplicat femeii multiple lovituri în zona capului și a gâtului, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
În scurt timp, suspectul a fost localizat și reținut pe teritoriul raionului Anenii Noi, grație intervenției polițiștilor din sectorul Botanica și a colegilor din Anenii Noi.
Pe numele acestuia a fost inițiat un proces penal, iar instanța a dispus arestul preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția va fi dovedită, bărbatul riscă până la 15 ani de închisoare.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în acest caz.