Zi de doliu naţional în România pentru fostul preşedinte Ion Iliescu, care va fi înmormântat cu onoruri militare

Ala Găină

Este zi de doliu naţional în România pentru fostul preşedinte Ion Iliescu, ce va înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea III. Steagul naţional este arborat în bernă la toate instituţiile şi autorităţile publice, în aeroporturi, gări şi autogări, la sediile partidelor şi ale sindicatelor.

La Palatul Cotroceni, funeraliile de stat ale fostului preşedinte Ion Iliescu vor începe la ora 10:00, cu un scurt moment religios. Va urma ceremonia Gărzii la catafalc în sala Unirii, unde se află depus sicriul, apoi acesta va fi dus la biserica din curtea palatului, unde se va oficia slujba religioasă de înmormântare.

După această slujbă, cortegiul funerar va pleca de la biserică şi se va îndrepta spre Poarta Marinescu, acolo unde Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” va prezenta ultimul onor prin înclinarea drapelului şi intonarea imnului naţional al României, după care sicriul va trece prin faţa Gărzii. Apoi, cortegiul funerar va porni pe Bulevardul Gheorghe Marinescu, va trece pe Şoseaua Panduri, Bulevardul Ghencea, Prelungirea Ghencea, şi va ajunge la Cimitirul Militar Ghencea III.

La sosirea la cimitir, sicriul va fi amplasat pe un afet de tun, iar ceremoniile se vor încheia cu 21 de salve de artilerie. În prima parte a zilei, funeraliile de stat vor continua tot la Palatul Cotroceni, cu o succesiune de ceremonii menite să-i aducă un ultim omagiu primului preşedinte al României postdecembriste.

Câteva sute de oameni au venit pe parcursul zilei de miercuri la Palatul Cotroceni pentru a-și lua rămas bun de la fostul președinte Ion Iliescu. Au fost prezenți nu doar politicieni și oficiali de rang înalt, ci și oameni simpli veniți din mai multe zone ale țării.

Mulți dintre cei prezenți au așteptat în liniște zeci de minute pentru a trece prin fața sicriului depus în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. Unii au depus flori, alții s-au oprit câteva secunde în fața catafalcului, în timp ce alții au privit în tăcere, fără să se apropie.

Vizitatorii au fost lăsați să intre în grupuri mici, într-un flux constant, iar politicenii nu au făcut declaraţii.

Ion Iliescu a murit pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani (n. 3 martie 1930). Era internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. A fost primul președinte al României postcomuniste, îndeplinind funcția de șef de stat în trei mandate: 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004. Ulterior a fost senator, apoi s-a retras din viața politică.