Sfârșitul ultimatumului lui Trump: Putin mimează progresul, dar evită întâlnirea cu Zelenski

Ala Găină

Termenul-limită impus de Donald Trump liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, privind Ucraina, expiră astăzi. Potrivit Sky News, Rusia arată semne de „progres” pentru a evita un nou val de sancțiuni, însă Putin se distanțează de ideea unui summit trilateral cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

În ajunul expirării ultimatumului, Putin a declarat că este dispus să se întâlnească cu Trump, sugerând că o reuniune ar putea avea loc săptămâna viitoare în Emiratele Arabe Unite. Inițial, Trump condiționase discuțiile de prezența lui Zelenski, însă ulterior a renunțat la această cerință. „Depinde de el. Sunt foarte dezamăgit”, a comentat președintele american, referindu-se la lipsa de acțiune a Kremlinului.

Deși afirmă că nu se opune unei întâlniri cu liderul ucrainean, Putin susține că „nu sunt create condițiile necesare” pentru un dialog direct, ceea ce amână perspectiva unui summit trilateral.

Casa Albă nu exclude o reuniune în format bilateral sau trilateral, dar recunoaște că șansele unor negocieri directe între Putin și Zelenski rămân incerte. „Detaliile vor fi comunicate la momentul potrivit”, a precizat purtătoarea de cuvânt Caroline Leavitt.

Între timp, Trump se pregătește să primească vineri președinții Azerbaidjanului și Armeniei pentru semnarea unui acord de pace, încercând să transmită un mesaj de implicare în soluționarea conflictelor internaționale.

La Kiev, Zelenski intensifică discuțiile telefonice cu liderii europeni, temându-se că Ucraina ar putea fi marginalizată în cazul unui dialog direct între Washington și Moscova.

Ultimatumul lui Trump a fost transmis prin intermediul emisarului său special, Steve Witkoff, care a discutat timp de aproximativ trei ore cu Putin la Kremlin. În cadrul întrevederii, a fost propus un summit trilateral, însă Kremlinul rămâne reticent.