
CEC a înregistrat candidații Blocului „Patriotic”, Blocului „Alternativa” și ai Partidului „Respect Moldova”
Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a înregistrat listele de candidați pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea a două blocuri electorale și a unui partid politic.
Astfel, a fost înregistrată lista de 101 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de pe lista Partidului Politic MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA. În context, a fost înregistrat și simbolul electoral al formațiunii.
De asemenea, a fost aprobată lista de 104 candidați la funcția de deputat din partea Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”, precum și lista de 103 candidați din partea Blocului Electoral „ALTERNATIVA”.
CEC a confirmat reprezentanții în Comisia Electorală Centrală și persoanele responsabile de finanțe (trezorierii).
Candidații înregistrați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care cad sub incidența prevederilor art. 16 alin. (3) din Codul electoral nr. 325/2022, își vor suspenda activitatea din funcția pe care o dețin pe durata campaniei electorale. Nesuspendarea din funcție va duce la anularea înregistrării și excluderea candidatului respectiv din lista concurentului electoral.
În aceiași ședință, Comisia a respins cererea de înregistrare a listei de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova înaintată de Partidul Politic „NOI”. Conform documentelor prezentate, au fost depistate neconformități la întocmirea listei de candidați. Formațiunea politică era obligată să înainteze o listă care nu este mai mică de 51 de persoane și nu mai mult de 111 de persoane. La etapa confirmării depunerii personale a documentelor, s-au prezentat doar 49 de candidați, ceea ce înseamnă a fi sub limita minimă de persoane care pot fi incluse în lista de candidați. Totodată, conform prevederilor legale, listele candidaților pentru alegerile parlamentare și locale se întocmesc respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe. La verificarea listei de candidați, s-a constatat că poziționarea nu corespunde formulei menționate.