
Andrei Năstase, scrisoare deschisă către Maia Sandu: „Nu vrem un procuror de partid, vrem un procuror al poporului”
Candidatul independent la alegerile parlamentare, Andrei Năstase, a adresat o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu, în care critică modul de desfășurare a concursului pentru funcția de Procuror General și solicită blocarea numirii în funcție a câștigătorului selecției.
Potrivit lui Năstase, procesul ar fi fost unul „trucat” și comparabil cu metodele aplicate pe vremea lui Vladimir Plahotniuc, când procurorul general era desemnat pe criterii politice. Acesta susține că instituția rămâne „capturată” și folosită ca instrument politic, în loc să fie un garant al dreptății.
„De 30 de ani, politicienii își pun omul lor în fruntea Procuraturii. Și timp de 30 de ani, hoții mari au scăpat. Noi nu mai vrem un procuror de partid. Noi vrem un procuror al poporului”, a scris Năstase.
Fostul ministru de Interne propune un model alternativ: alegerea Procurorului General prin vot direct al cetățenilor, pentru un mandat unic de șase-șapte ani. Conform ideii sale, candidații ar trebui să aibă cel puțin 15 ani de experiență, să fie supuși unor verificări stricte de integritate și să-și prezinte public programele de activitate. De asemenea, procurorul ar urma să fie revocat doar prin referendum sau în cazuri grave de abateri.
În opinia lui Năstase, acest model ar elimina influența politică asupra procuraturii și ar asigura responsabilitate directă în fața cetățenilor: „Pentru prima dată, procurorul general ar răspunde nu în fața partidelor și oligarhilor, ci în fața oamenilor.”
Candidatul independent a îndemnat-o pe Maia Sandu să nu semneze decretul de numire a Procurorului General rezultat în urma actualului concurs.
Președinția nu a venit, deocamdată, cu o reacție la aceste declarații.