Fost director de companie, cercetat de CNA și PA, condamnat la 5 ani de închisoare și obligat să achite peste 800 de mii de lei pentru contrabandă

Ala Găină

Fost director de companie, cercetat de CNA și PA, condamnat la 5 ani de închisoare și obligat să achite peste 800 de mii de lei pentru contrabandă. Instanța i-a aplicat o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendare condiționată de un termen de probațiune de 3 ani.

Acțiunea civilă înaintată de Ministerul Finanțelor a fost admisă parțial, inculpatul fiind obligat să achite suma de 815 162,21 de lei. De asemenea, instanța a dispus confiscarea specială a mijloacelor bănești ce vor fi obținute în urma valorificării bunurilor sechestrate.

Potrivit probatoriului administrat de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, inculpatul, activând în calitate de director al unei companii, în complicitate cu alte persoane, inclusiv angajați ai Serviciului Vamal, ar fi introdus pe teritoriul Republicii Moldova patru loturi de sisteme de minare Bitcoin, pe numele unor persoane inexistente, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de lei, eludând controlul vamal.

Inculpatul a negat acuzațiile pe tot parcursul examinării cauzei, însă instanța a considerat probele prezentate ca fiind întemeiate și a constatat vinovăția acestuia.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.