
(DOC) CEC pierde la CSJ: Moldova Mare ar putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie
Partidul „Moldova Mare” a anunțat că ar putea figura pe buletinul de vot la alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Prin hotărârea pronunțată pe 4 septembrie, CSJ a calificat recursul depus de CEC drept „neîntemeiat” și a subliniat că „simplul dezacord al CEC cu decizia Curții de Apel nu poate constitui motiv pentru anularea acesteia”. Totodată, instanța a declarat „definitiv ilegală” hotărârea CEC nr. 3846, prin care fusese respinsă înregistrarea formațiunii.
În consecință, CEC este obligată să reexamineze cererea partidului „Moldova Mare”. Formațiunea a salutat decizia, susținând că a apărat „dreptul de a alege și de a fi aleși” și că va merge în Parlament pentru „a apăra interesele moldovenilor”.
„Am apărat dreptul nostru și al vostru de a alege și de a fi aleși. Cu aceeași hotărâre și credință vom merge în Parlament pentru a apăra interesele moldovenilor – ale poporului Moldovei!”, se arată în mesajul partidului.
Decizia Curții Supreme obligă autoritatea electorală să ia din nou în examinare dosarul formațiunii, ceea ce ar putea însemna includerea acesteia pe buletinul de vot la scrutinul din 28 septembrie.