
Percheziții la un trust media din Republica Moldova: Poliția investighează spălare de bani și evaziune fiscală. Reacția televiziunilor vizate
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu Serviciul Fiscal de Stat și procurorii PCCOCS, sprijiniți de trupele speciale „Fulger”, au desfășurat la 16 septembrie o serie de percheziții în cadrul unei cauze penale deschise pentru evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit poliției, investigațiile au vizat organizația criminală „Șor” și rețeaua de finanțare prin care aceasta ar fi susținut un trust media implicat în propagandă pro-rusă și dezinformare. Oamenii legii susțin că banii proveneau din tranzacții fictive realizate printr-o companie de construcții și o firmă petrolieră, cu implicarea unor angajați străini.
În urma descinderilor, au fost ridicate documente contabile, tehnică de calcul, surse bănești în valoare de aproximativ 5 milioane de lei și alte probe. Poliția a anunțat că a reținut un bărbat considerat intermediar al spălării de bani, care anterior fusese condamnat pentru omor și dat în căutare. Totodată, la domiciliul unei administratoare din trustul media vizat a fost descoperită o substanță verde, asemănătoare drogurilor, care urmează să fie expertizată.
Autoritățile precizează că investigațiile continuă pentru identificarea altor persoane implicate în schemă.
De cealaltă parte, reprezentanții „Primul Canal din Moldova”, instituție media vizată de acțiunile poliției, afirmă că descinderile și confiscarea echipamentelor ar fi motivate politic. Într-o declarație publicată după percheziții, aceștia susțin că televiziunea a ajuns în această situație pentru că ar fi prestat anterior servicii de publicitate unei companii de construcții anchetate de autorități.
„Nu este o luptă împotriva evaziunii fiscale, ci o încercare de a priva opoziția de o voce și de a bloca răspândirea adevărului despre eșecurile actualei guvernări”, se arată în comunicatul postat de televiziune.
Postul critică faptul că, în timp ce echipamentele sale au fost confiscate și studiourile închise, „marile companii petroliere implicate în aceeași afacere continuă să funcționeze”. Reprezentanții instituției media consideră măsurile autorităților drept „o încercare de a reduce numărul surselor independente de informare”.
Poliția nu a comentat, deocamdată, acuzațiile lansate de televiziunea vizată.