
(VIDEO) Viorel Cernăuțeanu: „Vladimir Plahotniuc este izolat complet la Penitenciarul nr. 13. Nu are contact cu Țuțu sau Andronachi. Se aplică măsuri sporite de securitate”
Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, aflat în detenție la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, este ținut în condiții de izolare și nu are contact cu alte persoane aflate în aceeași instituție de detenție, cum ar fi foștii săi colegi de partid Vladimir Andronachi sau Constantin Țuțu. Declarațiile au fost făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni la TV8.
„Nu, cel puțin la moment – în această perioadă de reținere de 72 de ore, este în izolatorul de detenție provizorie din cadrul subdiviziunilor poliției”, a declarat Cernăuțeanu, precizând că ulterior instanța va decide locul în care va fi amplasat Plahotniuc, în cazul în care se va aplica măsura arestului preventiv.
Oficialul a menționat că, potrivit informațiilor sale, nu este posibil ca Plahotniuc, Andronachi și Țuțu să se întâlnească în penitenciarul nr. 13, deoarece aceștia sunt cazați în spații separate și fără interacțiune.
„Din ce cunosc eu din activitatea instituțiilor penitenciare, nu este posibil ca aceste persoane să se intersecteze în spațiul închis al penitenciarului nr. 13. Sunt cazați diferit și nu au tangență și interacțiuni în proces. Sunt alte spații de plimbare, separate, din câte cunosc”, a explicat șeful IGP.
Cernăuțeanu a mai precizat că Plahotniuc este deținut într-o zonă mai izolată, iar asupra lui se aplică măsuri sporite de securitate, fără a beneficia de tratament preferențial.
„Nu înseamnă că are un tratament mai privilegiat decât alte persoane, dar sunt asigurate elemente de securitate în raport cu aceste persoane, dar și pentru ceilalți deținuți care se află acolo”, a subliniat acesta.
Întrebat dacă Plahotniuc se află în fosta celulă a ex-premierului Vlad Filat, șeful IGP a spus că nu poate confirma sau infirma această informație, menționând că, potrivit discuțiilor cu reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), nu ar fi aceeași celulă.
Totodată, Viorel Cernăuțeanu a explicat că celula în care se află Plahotniuc este una izolată, fără acces direct la celelalte spații ale penitenciarului:
„Sunt un număr de celule mai izolate care nu intră în cercul tuturor celulelor din penitenciarul 13. În funcție de trecutul sau activitățile pe care le-a avut persoana, se întreprind acțiuni de securitate pentru a preveni orice formă de interferență”, a precizat acesta.
În ceea ce privește o eventuală eliberare a lui Plahotniuc în arest la domiciliu, șeful IGP a subliniat că o astfel de decizie ține exclusiv de competența instanței de judecată:
„Poliția nu are dreptul să facă recomandări instanțelor. Dacă se va decide eliberarea, va fi aplicată brățara electronică și monitorizat procesul. Noi doar vom asigura respectarea deciziei instanței”, a conchis Cernăuțeanu.