Democrația Acasă denunță acțiuni de filaj și infiltrare: „Suntem supuși intimidărilor coordonate de structuri ale statului și grupări criminale”

Ala Găină

Partidul Politic Democrația Acasă a emis astăzi, 8 octombrie 2025, o declarație publică în care acuză acțiuni de filaj, intimidare și infiltrare în rândurile formațiunii. Potrivit comunicatului, aceste practici ar fi fost desfășurate „în mod organizat și coordonat” de structuri ale statului, precum INI, IGP și SIS, dar și de „grupări criminale” care ar fi introdus persoane infiltrate în interiorul partidului.

„Scopul acestor acțiuni este de a compromite activitatea partidului și de a submina încrederea dintre membrii noștri”, se arată în declarația semnată de conducerea formațiunii.

Democrația Acasă califică aceste metode drept „inacceptabile într-un stat care se declară democratic și european”, menționând că ele reprezintă o amenințare la adresa libertății politice, a competiției corecte și a dreptului cetățenilor de a se implica liber în viața publică.

Partidul, condus de Vasile Costiuc, susține că va fi „mult mai vigilent” în ceea ce privește noii membri și că nu va permite infiltrarea persoanelor care urmăresc scopuri obscure. Totodată, formațiunea face apel la presa liberă, la societatea civilă și la instituțiile internaționale să monitorizeze atent aceste abuzuri și să reacționeze față de tentativele de intimidare politică.

„Vom continua să luptăm pentru adevăr, libertate și demnitate, alături de cetățenii Republicii Moldova”, se mai menționează în comunicat.