De Ultimă Oră

ULTIMA ORĂ! Igor Grosu: PAS îl va propune pe economistul Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a anunțat că formațiunea pe care o conduce îl va înainta pe Alexandru Munteanu drept candid…

Actualizat acum 2 ore

Astăzi este marcat hramul orașului Chișinău: programul festivităților și scurt istoric

Adrian Sirbu

Chișinăul își celebrează astăzi Hramul, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, prăznuită de creștinii ortodocși de stil vechi. Ziua a început cu Liturghia de Hram la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, urmată de târguri, expoziții și alte activități pentru întreaga familie.

Prima mențiune a localității datează din iulie 1436, iar ulterior este descris un târg rural prevăzut cu o hală de piatră, grupat în jurul parohiilor Nașterea Fecioarei și Sfinții împărați Constantin și Elena.

Decizia de a marca Hramul orașului Chișinău pe 14 octombrie, în ziua sărbătorii religioase Acoperământul Maicii Domnului, s-a luat acum 24 de ani. Până atunci, din anul 1995, Ziua orașului s-a sărbătorit în a doua duminică a lunii octombrie.

Din noiembrie 2019, primar general al municipiului Chișinău este Ion Ceban, care își exercită actualmente al doilea mandat. Printre cei mai longevivi primari ai orașului au fost: Carol Schmidt – 26 de ani neîntrerupt (1877-1903) , Dimitrie Lovcinski – 14 ani (în trei termene distincte: între 1825-1830, 1834-1836 și 1843-1845), Dimitrie Mincu – 13 ani (în perioada 1849-1854 și apoi în 1858-1860 și 1861-1866), Serafim Urechean – 11 ani (din 1994 și până în 2005) și Dorin Chirtoacă – 10 ani (2007-2017).

De Hramul orașului, să ne bucurăm de oamenii care dau viață Chișinăului și de tot ce reușim împreună. La mulți ani, Chișinău! La mulți ani, chișinăuieni”, a scris în această dimineață Ion Ceban, primarul capitalei.

Începând cu ora 10:00, festivitățile vor continua cu o serie de concerte susținute de Orchestra Simfonică, Capela Corală Academică „Doina” și corurile „Vocile Primăverii”. Soliști precum Mariana Bulicanu, Marina Dobrescu și Violeta Măciunșch vor aduce pe scenă muzică de excepție.

De la 11:15 până la 12:30, publicul este invitat la un concert meditativ intitulat „Rugă…”, urmat de spectacolul „Mărgăritare, copiii cântă pentru copii”, în care vor evolua Orchestra Simfonică a Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” și coruri de elevi talentați.

După-amiaza este dedicată muzicii folclorice și tradițiilor autentice ale țării. Între orele 14:00 și 18:00, vor urca pe scenă artiști, precum Maria Iliuț, Veta Ghimpu-Munteanu, Suzana Popescu, Nicolae Palit, Natalia Munteanu și Constantin Rotaru, acompaniați de ansamblurile „Fluieraș”, „Hora Chișinăului” și „Romanița”.

Seara se va încheia cu un spectacol impresionant, ce va aduce pe scenă Frații Advahov, Lupii lui Calancea & GUZ, iar momentul final va fi un concert simfonic grandios, „Epic Symphonic”, dirijat de Dumitru Cărciumaru. Alături de el vor performa artiștii Mariana Bulicanu, Arina Mura, Marcus Lawyer și DJ-ii Guarja și Tayana.