Trump cere încetarea războiului „pe linia frontului”: „Să se oprească acolo unde sunt”

Adrian Sirbu

Președintele american Donald Trump a comentat întâlnirea sa cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut loc la Casa Albă, declarând că discuția a fost „foarte interesantă și prietenoasă”, însă a subliniat că este timpul ca părțile implicate să pună capăt războiului și să ajungă la o înțelegere.

I-am spus președintelui Zelenski, așa cum i-am recomandat și președintelui Putin, că este timpul să se oprească uciderile și să se încheie un acord. S-a vărsat destul sânge. Liniile teritoriale sunt deja stabilite prin război și curaj. Ei trebuie să se oprească acolo unde sunt, să declare amândoi victoria și să lase istoria să decidă. Gata cu focurile de armă, gata cu morțile și cheltuielile uriașe. Războiul acesta nu ar fi început niciodată dacă eu aș fi fost președinte”, a spus Trump.

Liderul de la Casa Albă a insistat asupra ideii unei încetări imediate a focului „pe linia frontului, oriunde s-ar afla aceasta”, afirmând că orice alt scenariu ar complica definitiv șansele de pace.

Discuție tensionată și fără promisiuni privind armele Tomahawk

Potrivit CNN, întâlnirea a fost „tensionată, sinceră și pe alocuri inconfortabilă”. Jurnaliștii notează că Trump i-a transmis lui Zelenski că Ucraina nu va primi deocamdată rachete de croazieră „Tomahawk”.

Surse citate de Axios susțin că Trump obișnuiește să oscileze între promisiuni privind sprijinul militar pentru Kiev și rezerve exprimate după discuțiile cu Vladimir Putin.

Trump pare să aplice lecțiile din negocierile din Orientul Mijlociu, preferând o avansare rapidă spre o soluție, chiar dacă detaliile rămân neclare”, comentează CNN.

Zelenski: „Sunt realist”

Întrebat de un jurnalist dacă este mai optimist în privința livrărilor de armament după întâlnirea cu Trump, președintele ucrainean a răspuns: „Sunt realist”.

Zelenski a precizat că SUA nu au luat încă o decizie privind livrarea de rachete Tomahawk, menționând că Washingtonul „nu dorește o escaladare a conflictului”. El a adăugat că în cadrul întrevederii nu s-a discutat nici despre posibile atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei și nici despre noi sancțiuni împotriva Moscovei.

„Să se oprească acolo unde sunt”

Mesajul președintelui american sugerează clar susținerea unei încetări a focului „de facto” pe pozițiile actuale ale frontului.

Ei trebuie să se oprească acolo unde sunt. Să declare amândoi victoria și să lase istoria să decidă”, a scris Trump pe rețelele sale sociale.

Zelenski, la rândul său, a părut să susțină ideea, afirmând ulterior: „Trump are dreptate — trebuie să ne oprim acolo unde suntem și să începem să vorbim despre pace”.

Potrivit presei internaționale, în timp ce Rusia continuă să ceară recunoașterea anexării celor patru regiuni ucrainene, surse diplomatice susțin că Vladimir Putin ar fi dispus să își reducă cererile la controlul integral al regiunilor Donețk și Luhansk, acceptând o eventuală linie de demarcație stabilită pe actualul front.