Ministrul Justiției din Ucraina, Herman Galușcenko, suspendat din funcție pe fondul unui scandal de corupție legat de afaceristul Timur Mindici

Ala Găină

Guvernul Ucrainei l-a suspendat din funcție pe ministrul Justiției, Herman Galușcenko, în contextul unui dosar de corupție ce vizează foste și actuale figuri din domeniul energetic, precum și omul de afaceri Timur Mindici, apropiat al președintelui Volodimir Zelenski.

Decizia a fost anunțată de premierul Iulia Sviridenko, care a precizat că măsura a fost luată în cadrul unei ședințe extraordinare a Executivului.

„Astăzi dimineață am convocat o ședință de urgență a guvernului. Am decis să-l suspendăm pe Herman Galușcenko de la exercitarea atribuțiilor de ministru al Justiției. Interimatul va fi asigurat de vice-ministra pentru integrare europeană, Liudmila Sugak”, a declarat Sviridenko.

Anterior, Herman Galușcenko a condus Ministerul Energiei, iar numele său apare acum în centrul unui amplu scandal privind presupuse „comisioane” și plăți ilegale în sectorul energetic ucrainean. Potrivit presei de la Kiev, ancheta anticorupție vizează mai multe persoane cu funcții înalte, inclusiv foști și actuali miniștri, suspectați că ar fi beneficiat de „scheme de retur” în colaborare cu cercurile de afaceri apropiate lui Mindici.

Într-o reacție publică, Galușcenko a declarat că nu se agață de funcție și că decizia de suspendare este una „civilizată și corectă”:

„Nu mă țin de funcția de ministru și nici nu o voi face. Consider că suspendarea pe durata anchetei este un pas corect. Îmi voi apăra reputația prin mijloace legale și îmi voi demonstra nevinovăția”, a spus oficialul ucrainean.

Investigația declanșată de autoritățile anticorupție continuă, iar presa de la Kiev notează că scandalul Mindici ar putea avea implicații politice semnificative pentru actualul guvern de la Kiev.