PLDM cere convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate după scandalul camionului cu armament de la Albița
Partidul Liberal Democrat din Moldova solicită, din nou, convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate, după reținerea în Vama Albița a unui camion încărcat cu armament și muniție de război, având acte valide emise de autoritățile vamale din Republica Moldova. Formațiunea avertizează că incidentul nu poate fi tratat ca un simplu caz de contrabandă, ci ca un posibil semnal al unor vulnerabilități de securitate profunde.
Potrivit PLDM, natura încărcăturii și apropierea geografică de zona de război obligă statul să investigheze cazul în ansamblul său, inclusiv posibilitatea existenței unor elemente de corupție instituțională, infiltrări ale crimei organizate în autoritățile vamale și de frontieră sau chiar operațiuni clandestine desfășurate în interesul unor actori externi. Formațiunea consideră îngrijorătoare și declarațiile unor instituții ale statului, potrivit cărora camionul nu ar fi intrat pe teritoriul Republicii Moldova — afirmații ce alimentează suspiciuni privind existența unei rețele logistice sofisticate, cu capacitatea de a evita controlul oficial.
PLDM atrage atenția că astfel de rețele ar putea folosi infrastructura Republicii Moldova pentru transport, transfer sau camuflare de armament, cu sprijinul unor angajați corupți sau prin metode specifice structurilor profesioniste de spionaj. În acest context, partidul cere o investigație completă a acțiunilor SIS, Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră și altor instituții relevante, precum și evaluarea riscului ca infrastructura rutieră, feroviară, portuară sau aeroportuară să fie exploatată în scopuri ilegale.
Totodată, PLDM solicită implicarea structurilor de informații militare ale Armatei Naționale pentru a stabili dacă Republica Moldova este folosită doar ca rută de tranzit sau, într-un scenariu mult mai grav, ca punct de depozitare ori pregătire a unor operațiuni cu caracter militar sau geopolitic.
„Republica Moldova nu își poate permite să devină un coridor pentru traficul ilegal de armament”, avertizează formațiunea, subliniind că astfel de breșe ar afecta securitatea națională, stabilitatea internă și prestigiul internațional al țării.
PLDM cere ferm convocarea de urgență a CSS, transparență instituțională, responsabilitate politică și o mobilizare totală a structurilor statului pentru protejarea securității Republicii Moldova.