(VIDEO) Trei tineri, dintre care doi minori de 15 și 16 ani, prinși la Orhei în timp ce ridicau pachețele cu substanțe interzise
Polițiștii din Orhei au depistat trei tineri cu vârste de 15, 16 și 18 ani, studenți ai unui colegiu din Chișinău, implicați în activități de distribuire a substanțelor interzise pe teritoriul raionului, anunță Poliția.
În cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a traficului de droguri, oamenii legii au desfășurat razii în mai multe zone cu risc sporit. Pe parcursul verificărilor, cei trei au fost surprinși în flagrant, în timp ce recuperau un pachet negru ascuns sub un copac.
În interiorul acestuia, polițiștii au găsit 30 de pachețele, fiecare conținând aproximativ un gram de substanță interzisă de tip mefedronă. Toate materialele au fost ridicate și transmise pentru expertiză.
În privința tinerilor au fost inițiate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.