România ar putea deschide încă 50 km din Autostrada Moldovei (A7) înainte de Revelion. Conexiune rutieră mai rapidă spre estul României, relevantă și pentru Republica Moldova
România ar putea da în trafic, până la sfârșitul acestui an, încă aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), pe sectorul cuprins între Focșani și Adjud. Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată marți pe Facebook.
Potrivit acestuia, lucrările sunt într-o fază avansată, iar constructorul român UMB desfășoară o „cursă contracronometru” pentru a finaliza tronsonul până la sfârșitul anului. Recepția lucrărilor ar putea avea loc în perioada 23–24 decembrie, în cazul în care testele de calitate și siguranță vor confirma respectarea standardelor.
„Dacă totul corespunde cerințelor, românii vor putea circula continuu pe aproximativ 250 de kilometri de autostradă, de la București până la Adjud”, a precizat Cristian Pistol.
Sectorul care ar urma să fie deschis traficului este format din două tronsoane: 35,6 km din Tronsonul 1 Focșani–Bacău și alți aproximativ 17 km până la Adjud Nord, parte a Tronsonului 2. Odată cu deschiderea acestora, Adjudul va fi legat direct de București prin autostradă, prin A7 și A3.
În prezent, circa 145 de kilometri din A7 sunt deja în folosință, între Ploiești (intersecția cu A3) – Buzău și Buzău – Focșani Nord. Autostrada Moldovei A7 are o lungime totală de aproape 450 de kilometri, de la Ploiești până la Siret, la granița cu Ucraina, fiind considerată „coloana vertebrală” a infrastructurii rutiere din estul României.
Proiectul este relevant și pentru Republica Moldova, în contextul conectivității regionale, întrucât A7 va facilita accesul rapid spre nord-estul României, zona Suceava – Siret, punct cheie de legătură cu Republica Moldova și Ucraina, precum și spre viitoarele conexiuni cu Autostrada Unirii (A8).
Ministrul român de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat recent că până în anul 2030 Autostrada A7 ar urma să fie finalizată până la Pașcani, iar legăturile cu A8 vor fi asigurate. În prezent, din totalul traseului Ploiești–Siret, aproximativ 145 km sunt deschiși, 190 km sunt în lucru, iar alți circa 115 km se află în proceduri de licitație.
Majoritatea loturilor de pe A7 sunt construite de compania UMB, controlată de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, motiv pentru care autostrada este supranumită neoficial și „Autostrada Umbrărescu”.
Autoritățile române susțin că finalizarea A7 va contribui la dezvoltarea economică a regiunii Moldova din România, prin scoaterea traficului greu de pe DN2 (E85), unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale, și prin îmbunătățirea mobilității regionale, cu impact inclusiv asupra legăturilor cu Republica Moldova.