Pacienta, în vârstă de 62 de ani, a suferit un politraumatism, în urma căderii de la o înălțime de șase metri. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD Moldova, de la spitalul din orașul Viena, unde aceasta a trecut prin trei intervenții chirurgicale.
Potrivit IGSU, intervenția de transportare a durat 17 ore. Astăzi, 27 noiembrie, medicii și paramedicii, cu o ambulanță de tip C1, au adus femeia în siguranță, iar la destinație aceasta a fost internată pentru ulterioare îngrijiri la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Pe parcursul drumului, pacienta a fost strict monitorizată de specialiști, fără de a suporta complicații suplimentare. La Chișinău femeia urmează să primească, în continuare, tratament medical.
Conform informațiilor IGSU, de la începutul anului 2021, aceasta este a noua intervenție transfrontalieră terestră SMURD realizată de către instituție pentru cetățenii Republicii Moldova.