Continuă scandalul din PUN// Laura Urschi: „Cu Țîcu am discutat nu odată că într-o ambianță toxică de așa gen – nu poți aduce unioniștii sinceri”
„Am avut mai multe motive să revin din Londra în iulie 2019.
1. Mi-a expirat contractul de locatiune a casei pe care am inchiriat-o cu niște cunoștințe timp de un an și urma să caut o altă chirie. Londra e scumpă și să plătești chiria lunară e mai mult de jumatate de salariu așa că sau închiriezi și plătești sau nu închiriezi.
2. După alegeri a picat regimul lui Plahotniuc și speram că teroarea la care am fost supusă înainte de plecare a încetat.
3. Mi-era dor de tata. În 3 ani cât am lucrat la Londra nu mi se permitea să vin acasă pe o perioadă mai mare de 7 zile și ăsta e un termen prea mic ca să pot să îl ajut.
Nu eram sigură dacă vin pe vreo 2-3 luni sau revin pentru totdeauna. În Marea Britanie deja mi-am absolvit colegiul seral și aveam și o experiență de muncă. Deci aveam unde reveni. Angajatorul mi-a spus că nu poate să îmi păstreze locul dacă plec pe o perioadă mai îndelungată, dar mi-a promis că dacă revin – mă va reangaja, fără probleme.
Am revenit în RM. Aveam niște bani puși de o parte. În 4 -5 luni trebuia să mă decid definitiv – căci ăsta era termenul pentru a nu pierde vechimea în UK pentru aplicare la statutul de ședere și angajare.
În prima luna m-am odihnit. În a doua lună am rezolvat mai multe chestiuni organizatorice legate de casă, avocatură și tata. Eram conectată la știri mereu. Ce se întâmpla în politica RM – începea mult să mă îngrijoreze. Am hotărât să susțin blocul ACUM și am aplicat CV-ul pe site-ul diasporei. Am primit confirmarea email de la secretarul Premierei, că am să fiu contactată în viitorul apropiat.
Între timp au început – cedări impardonabile a unor structuri de forță: CNA, SIS, ministere, agenții. Am hotărât să încerc a mă întâlni cu mai mulți unioniști. Pe unii i-am contactat pe FB, cu alții m-am văzut după conferințele de presă ținute de aceștia. Din convorbiri înțelegeam că între ei domnește – neîncrederea, supărarea, alte resentimente și animozități. Recunosc pe atunci – eu nu știam mare lucru despre legăturile, interferențele, sponsorizările și planurile acestora.
Venea campania locală. Am venit la PUN cu vreo 4-5 zile înainte de expirarea datei limite pentru depunerea listelor de consilieri la CEC. Dl.Șalaru a fost foarte surprins, dar s-a interesat dacă am și preferințe privind locul pe listă. Am zis că nu mă interesează locul – că vreau doar să contribui la reanimarea curentului unionist, care a fost aproape că distrus. A acceptat. Paste o zi sau 2 a apărut și O.Țîcu – cap de listă. Chiar m-am bucurat, deoarece i-am zis dlui Șalaru că mi-aș dori să fie cât mai multe personalități notorii în listă.
Campania pe Chișinău a fost rapidă și foarte intensă. Multe întâlniri, mulți oameni dornici de schimbare, multe întrebări și explicații. A parvenit și invitația de la ACUM să particip la o funcția de Vice la Agenția de investiții. Nu am dorit deja să intru în jocul coaliției Kozac.
Membri PUN în timpul campaniei au fost foarte amabili, receptivi și harnici. Naiv am crezut că asta era adevărata lor față. După campanie am scris și cerere de a adera la PUN, încălcând principiul meu de vreo 20-25 ani să nu fiu partiinic ancorată – dar situația era de așa natură că se impuneau măsuri ieșite din comun. Am renunțat la idea de a reveni la Londra.
După Congres când a fost ales O.Țîcu președinte și numirea mea în funcția de vicepreședinte – lucrurile, însă, s-au schimbat RADICAL. Colegii din head-ofice se țineau de farse (builling) – una mai penibilă decât alta: eram lăsată singură în oficiu cu o persoană străină și neadecvată; după o cină una din “colege” și-a permis să încerce a mă săruta (noroc că am o reacție bună și am reușit să îi stăvilesc pornirile); erau aluzii la faptul că partidul are nevoie de bani din partea mea; cursurile propuse de organizațiile internaționale erau sabotate; documentele partidului erau tainuite; mi s-a furat flash-ul, mi se arunca gunoi in poseta; mi se înaintau pretenții că am aderat, ori că am aderat prea târziu, că nu le aduc bani cu carul etc. Erau inițiate conflicte artificiale, se încerca să fiu asmuțită contra lui O.Țîcu. În anumite campanii anumite persoane erau înaintate să candideze doar ca să eșuieze și mi se propunea de către unii colegi să susțin aceste strategii, căci așa aceste persoane vor deveni mai “flexibile și cuminți”. M-am opus, fiind ferm convinsă că de la o atare abordare va pătimi atât echipa, coieziunea ei, cât și imaginea românismului în general. Am vorbit cu Octavian și persoana a fost retrasă din cursă. M-au catalogat drept “inamic”. Foarte mulți colegi în mod “enigmatic” se regăseau în scurt timp pe listele altor partide – deloc pro-europene ori unioniste!!
Între timp eu încercam să împing carul, preponderent juridic, – am redactat docurile interioare (statut și regulamente), am participat la zeci de ieși în teren, încercam să elaborez un sistem rezultativ de comunicare cu regiunile, am încercat să înregistrez marca ziarului, am inițiat câteva litigii de apărare a PUN.
Despre derapajele comportamentale din interiorul partidului eu am informat și conducerea, dar și cu O.Țîcu am discutat nu o dată că într-o ambianță toxică de așa gen – nu poți aduce unioniștii sinceri, intelectualii, care de obicei sunt și de o anumită sensibilitate pronunțată, mai ales după trădările anterioare. O.Țîcu în loc să mă susțină – i-a susținut pe ei.
I-am depus lui personal cererea de demisie din funcție și plecare din partid pe data de 28.08.20.
Nu am făcut atunci nici o declarație publică ca să nu periclitez imaginea unionismului înainte de alegeri și să nu păgubească colegii din regiuni (față de care am un respect deosebit, căci mulți din ei sunt cu adevărat unioniști sinceri)”, a relatat Laura Urschi pe o rețea de socializare.
