Delegațiile oficiale, conduse de un adjunct al ministrului de externe rus, Serghei Riabkov, și de secretarul adjunct, Wendy Sherman, au avut loc la Misiunea SUA din Geneva, imediat după ora locală 9 dimineața.
Negocierile, primele dintr-o serie de discuții care vor avea loc în Europa în această săptămână, s-au învârtit în jurul solicitărilor făcute de Kremlin care cere „garanții de securitate” din partea NATO.
Discuțiile cu SUA privind garanțiile de securitate au fost dificile și pline de profesionalism, fără a încerca să se evite unghiurile ascuțite, a declarat șeful delegației ruse.
„Statele Unite au tratat foarte serios propunerile Rusiei privind securitatea și le-au analizat cu atenție”, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe din Federația Rusă. Partea rusă a explicat de ce extinderea NATO este un imperativ categoric peste care Rusia nu poate trece, a mai declarat oficialul de la Kremlin.
„Rusia nu va mai permite SUA să se joace cu focul”, a mai spus Riabkov pentru presa rusească. Acesta a mai declarat că Rusia va decide pașii pe care îi va urma, după negocierile din 12-13 ianuarie.
Oficialii ruși le-ar mai fi spus omologilor americani că nu au de gând să invadeze Ucraina.
„Nu există niciun motiv să ne așteptăm la un fel de scenariu de escaladare”, a declarat Serghei Riabkov.
Partea americană susține că a transmis Rusiei că nu acceptă solicitările imperative ca Ucraina să nu fie admisă în NATO.
„Nu vom permite nimănui să schimbe politica NATO a ușilor deschise, care a fost întotdeauna esențială pentru alianța NATO”, a declarat Sherman. „Nu vom renunța la cooperarea bilaterală cu statele suverane care doresc să lucreze cu Statele Unite. Și nu vom lua decizii despre Ucraina fără Ucraina, despre Europa fără Europa sau despre NATO fără NATO.”, a mai spus aceasta.
„Statele Unite vor adoptat sancțiuni financiare dure în raport cu Rusia, dacă aceasta va invada Ucraina”, a mai completat secretarul adjunct american.