Trei persoane au murit în incendii provocate de nerespectarea regulilor antiincendiare

Adrian Sirbu

Nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea sobelor și aparatelor electrice de încălzit a dus la producerea unor incendii soldate cu moartea a trei persoane, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 19 ianuarie 2026, la ora 07:04, într-o locuință din satul Pruteni, raionul Fălești. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit în interiorul casei, iar flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale și parțial acoperișul locuinței. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri și salvatori, care a depistat cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 66 de ani. Specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-ar fi produs din cauza neînchiderii ușii sobei, fapt ce a dus la căderea jăraticului și izbucnirea focului.

Un alt incendiu soldat cu deces a avut loc în aceeași dimineață, în orașul Glodeni, într-un apartament de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni nr. 9. Trei echipaje de pompieri au intervenit pentru lichidarea flăcărilor, care au cuprins bunuri materiale dintr-o cameră. În interior a fost depistat cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 78 de ani. Totodată, pompierii au evacuat 10 persoane din scara blocului pentru a preveni intoxicarea cu produsele de ardere. Conform cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza încălcării regulilor de utilizare a unei plăpumi electrice.

Al treilea caz a fost înregistrat în seara zilei de 19 ianuarie, la ora 22:42, într-o gospodărie din satul Dubna, raionul Soroca. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul s-a produs din cauza suprasolicitării sobei de încălzit. Flăcările au cuprins în totalitate o construcție auxiliară din curtea gospodăriei, iar în timpul intervenției pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 83 de ani.

Toate circumstanțele producerii incendiilor urmează a fi stabilite de organele de resort.

În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte strict regulile antiincendiare la utilizarea sobelor și aparatelor electrice de încălzit, să verifice periodic funcționalitatea acestora și să întrerupă imediat exploatarea în cazul depistării unor defecțiuni. De asemenea, salvatorii recomandă aerisirea permanentă a încăperilor în care sunt instalate surse de încălzire.

O atenție sporită trebuie acordată persoanelor în etate, considerate cele mai vulnerabile în fața acestor pericole. Pompierii fac apel la solidaritate și responsabilitate, îndemnând cetățenii să ofere sprijin vecinilor și rudelor în vârstă, mai ales în perioada rece a anului.

Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate 193 de incendii, soldate cu decesul a 18 persoane.