Ședință comună Chișinău – București: ce subiecte primordiale vor fi abordate
Un acord foarte important pe agenda ședinței guvernelor se referă la construirea unui nou pod peste Prut, la Ungheni, o cale de comunicare de o deosebită importață care va facilita mobilitatea, schimburile comerciale, dar va fi și o sursă de locuri de muncă.
Un alt program extrem de important este asistența financiară de 100 de milioane de euro. O mare parte din aceasta va fi alocată pentru dezvoltarea satelor și orașelor, pentru rețele de apă și canalizare, reabilitarea instituțiilor educaționale și culturale.
Pe agenda comună se regăsește și eliminarea tarifelor de roaming pentru serviciie de telefonie mobilă care se sigură va fi apreciat și în stânga și în dreapta Prutului. Există și alte protocoale de colaborare cu partea română care vor fi semnate cu ocazia ședinței comune.
România este de mai mulți ani primul partener comercial al Republicii Moldova, iar circa 25% din exporturile totale ale Republicii Moldova merg pe piața din România.