Tragedie la Șoldănești: Un copil de 5 ani a murit într-un incendiu izbucnit într-un șopron
Un copil în vârstă de 5 ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Răspopeni, raionul Șoldănești. Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 10 martie 2026.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:07, după ce flăcările au cuprins un șopron cu suprafața de aproximativ 4 metri pătrați, în care erau depozitate paie.
La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri și salvatori. Ajunși la intervenție, aceștia au depistat în interiorul construcției corpul neînsuflețit al unui copil de 5 ani.
Conform informațiilor preliminare, înainte de izbucnirea incendiului, în interiorul șopronului se aflau doi copii care se jucau. Unul dintre aceștia, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp din construcție, în timp ce copilul mai mic a rămas blocat în interior.
Incendiul a fost lichidat de către localnici până la sosirea pompierilor.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.