ULTIMĂ ORĂ: Posibile deconectări de energie vineri seara, între 18:00 și 22:00. Deficit de până la 25% din consum
Energocom avertizează că există riscul unor deconectări de energie electrică în Republica Moldova, vineri, 27 martie 2026, în intervalul critic 18:00–22:00, când consumul atinge valori maxime.
Potrivit companiei, pe frontiera România – Republica Moldova nu a fost realocată suficientă capacitate de import (NTC) pentru a acoperi cererea prognozată din orele de vârf.
Astfel, autoritățile se confruntă cu un deficit comercial de energie de aproximativ 200–280 MWh pentru fiecare oră din intervalul menționat, ceea ce reprezintă circa 25% din necesarul total de consum în orele de seară.
Specialiștii explică faptul că mecanismul de realocare a capacităților transfrontaliere este unul complex și implică coordonarea între mai multe state din regiune, inclusiv România, Ucraina, Ungaria, Slovacia și Polonia.
În acest context, Energocom îndeamnă populația să reducă consumul de energie electrică în orele de vârf, pentru a evita dezechilibrele în sistem.
„Îndemnăm cetățenii să manifeste maximă responsabilitate și să utilizeze rațional energia electrică, în special în orele de consum ridicat, nu doar pentru a avea facturi mai mici, ci și pentru a contribui la menținerea echilibrului sistemului electroenergetic”, se arată în comunicatul companiei..