Igor Grosu: Nosatîi este „profund afectat” de tragedia din Cahul. Demisia ministrului Apărării nu se ia în calcul
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, este profund afectat de tragedia petrecută la Unitatea militară din Cahul, dar, pentru moment, nu se discută despre demisia sa.
„Domnul Nosatîi este un profesionist. O tragedie de acest fel poate șterge cu buretele tot ce muncești. Este foarte afectat, am vorbit cu el”, a afirmat Igor Grosu la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Șeful Legislativului a precizat că autoritățile vor desfășura o anchetă „foarte dură și severă” pentru a stabili toate circumstanțele incidentului, inclusiv modul în care un minor a ajuns pe teritoriul unității, respectarea regulilor de port-armă și intervenția medicală.
„Este o pată pe Forțele Armate. Ancheta va fi severă pentru a stabili exact unde s-a greșit”, a subliniat Grosu. El a adăugat că Executivul a dispus verificări privind respectarea procedurilor în unitate și că autoritățile vor susține orice anchetă necesară.
Referitor la solicitările opoziției de audieri publice și demisia ministrului, Igor Grosu a calificat cererile drept legitime, dar a atras atenția că deciziile trebuie luate „rațional, fără speculații politice”.
Tragedia s-a produs marți, 12 mai, la Unitatea militară din Cahul. Un militar în vârstă de 20 de ani a manipulat necorespunzător arma, a tras un foc accidental, în urma căruia un adolescent de 16 ani a decedat, iar un alt militar în termen a fost rănit.
Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru au cerut public demisia ministrului Anatolie Nosatîi în urma acestui incident.