(VIDEO) Republica Moldova, în marea finală Eurovision 2026! Satoshi a calificat țara cu „Viva, Moldova!”
Republica Moldova a obținut calificarea în marea finală a concursului Eurovision Song Contest 2026. Artistul Satoshi a impresionat publicul și juriul în prima semifinală de la Viena, cu o prestație energică și un show electrizant pe piesa „Viva, Moldova!”.
„Suntem foarte fericiți”, a fost prima reacție a lui Satoshi imediat după anunțarea rezultatelor. Artistul a declarat pentru Moldova 1 că susținerea primită de la public a depășit toate așteptările:
„Suntem foarte fericiți, deoarece căldura de la public și toate reacțiile sunt atât de intense și mult peste așteptările noastre, încât aceasta nu are decât să ne facă bucuroși. O să continuăm să reprezentăm țara demn și în finală, nu o să ne dăm bătuți, o să luptăm până la capăt. Avem nevoie de suportul vostru de peste tot, ne mobilizăm și mutăm munții împreună. Moldova is on duty! Viva, Moldova!”
Din prima semifinală s-au calificat în finală: Moldova, Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Israel, Serbia, Croația, Lituania și Polonia.
Alături de acestea, în marea finală de sâmbătă, 16 mai, se află deja Italia și Germania (calificate direct din „Big 5”). Cea de-a doua semifinală va avea loc joi, 14 mai, iar din aceasta se vor califica încă 10 țări. Printre concurenții de joi se numără România și Ucraina.
Moldova va urca pe scenă în marea finală de sâmbătă, 16 mai 2026, de la Viena, cu misiunea de a obține un rezultat cât mai bun pentru țară.