TRAGEDIA DE LA CAHUL // Familia adolescentului de 16 ani cere anchetă transparentă: „Să răspundă cei responsabili de supraveghere, nu doar ‘actorii mici’”

Adrian Sirbu

Rudele adolescentului de 16 ani, care și-a pierdut viața în urma incidentului cu armă de foc într-o unitate militară din Cahul, rup tăcerea. Într-un mesaj video plin de durere, Silvia Ciubrei, verișoara băiatului, solicită o anchetă publică și transparentă, cerând ca responsabilitatea să nu cadă doar pe umerii celor direct implicați în manevrarea armei, ci și pe cei ai superiorilor.

Potrivit rudei victimei, familia este devastată de pierderea singurului fiu, mezinul familiei, și este indignată de modul în care tragedia a fost politizată în spațiul public.

Așteptăm o anchetă publică și transparentă. Să înțelegem cine se face vinovat până la urmă. Evident, se va încerca punerea întregii vine pe băiatul care s-a comportat necorespunzător cu arma, dar el e un actor foarte mic în tot acest joc. Să răspundă persoanele care au fost responsabile de supravegherea acestor tineri: cei de gardă, șefia instituției și organele superioare”, a declarat Silvia Ciubrei.

Tânăra a criticat dur și „specialiștii în comentarii” de pe rețelele sociale, cerând decență și empatie pentru părinții care și-au înmormântat copilul.

Tragedia a provocat un val de reacții politice. În timp ce opoziția și mătușa victimei au cerut demisia imediată a ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, oficialul a respins ideea la acest moment. Ministrul a argumentat că o plecare din funcție înainte de finalizarea anchetei ar fi „o lipsă de responsabilitate”, subliniind că circumstanțele trebuie clarificate pe deplin.

Incidentul a avut loc pe 10 mai, într-o unitate militară din Cahul. Un adolescent de 16 ani a fost împușcat mortal, iar un alt militar de 18 ani a fost rănit. În acest caz, un militar de 20 de ani a fost reținut, fiind deschis un dosar penal pentru încălcarea regulilor de manipulare a armei. Procurorii investighează atât acțiunile personalului medical, cât și respectarea regulamentelor interne ale unității.