De Ultimă Oră

BREAKING NEWS // Dumitru Vartic, pus oficial sub învinuire în cazul morții soției sale, Ludmila. Ce acuzații îi aduc procurorii

Răsturnare de situație în cazul cutremurător al Ludmilei Vartic, tânăra mamă care s-a sinucis în primăvara acestui an. Procuratura Generală anunță că bă…

Actualizat acum 3 ore

BREAKING NEWS // Dumitru Vartic, pus oficial sub învinuire în cazul morții soției sale, Ludmila. Ce acuzații îi aduc procurorii

Adrian Sirbu

Răsturnare de situație în cazul cutremurător al Ludmilei Vartic, tânăra mamă care s-a sinucis în primăvara acestui an. Procuratura Generală anunță că bărbatul cercetat în această cauză penală a fost pus oficial sub învinuire pentru două capete de acuzare. Acesta este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi țara.

Potrivit procurorului de caz din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani, învinuirea a fost adusă oficial la data de 22 mai 2026.

Conform anchetatorilor, bărbatului i se incriminează două episoade infracționale severe, încadrate conform Codului penal penal privind violența în familie:

1. Violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere – pentru acțiuni comise în luna noiembrie 2025, când victima a încercat să își curme viața pentru prima dată, ca urmare a actelor de violență exercitate asupra ei.

2. Violență în familie soldată cu sinuciderea victimei – pentru tragedia din 3 martie 2026, când tânăra s-a prăbușit de la înălțime.

Izolată, intimidată și controlată prin tehnologie

Procurorii notează că învinuitul ar fi exercitat un control psihologic și fizic sever asupra victimei, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor electronice.

Învinuitului i se impută acțiuni și inacțiuni intenționate comise asupra unui membru de familie, manifestate prin izolare, intimidare în scopul impunerii voinței și exercitării controlului asupra victimei, precum și prin interzicerea utilizării bunurilor și resurselor comune”, se arată în comunicatul Procuraturii.

Potrivit acuzării, anume acest tratament degradant ar fi determinat ambele tentative de suicid, a doua fiind fatală. În privința bărbatului a fost aplicată măsura preventivă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

În prezent, urmărirea penală este în plină desfășurare. Oamenii legii așteaptă rezultatele unei expertize medico-legale suplimentare în comisie, urmând ca ulterior să fie dispusă și o expertiză psihologico-psihiatrică post-mortem pentru a stabili starea psihologică a victimei.

Cronologia unei tragedii ascunse inițial de ochii lumii

Amintim că Liudmila Vartic s-a sinucis la 3 martie 2026, aruncându-se în gol de pe un bloc din cartierul Poșta Veche din Chișinău. Tragedia s-a produs la scurt timp după ce femeia își petrecuse ultima zi alături de cele două fetițe ale sale, care se aflau cu tatăl lor la Hâncești.

Cazul a provocat un val uriaș de revoltă în societate după ce s-a aflat că Liudmila a fost înmormântată în grabă, la doar două zile de la deces, fără ca moartea ei să fie anunțată public. Cazul a explodat în spațiul public abia pe 7 martie, fiind denunțat pe rețelele de socializare de către apropiații acesteia.

Ulterior, investigația a luat o turnură complexă:

 9 martie: Poliția din Hâncești deschide un dosar pentru violență în familie.

 17 martie: Prin ordonanța Procurorului General, dosarul este retras de la Hâncești și transmis Inspectoratului de Poliție Râșcani din Chișinău pentru o anchetă obiectivă.

 În această perioadă, soțul victimei, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al raionului Hâncești.

Ulterior, opinia publică a aflat că femeia mai avusese o tentativă de suicid în noiembrie 2025, după ce bărbatul își adusese amanta în locuința conjugală. În urma acelui incident, Liudmila se refugiase la Chișinău, unde locuia cu mama și sora ei în blocul de unde, din păcate, a ales ulterior să își curme zilele.