Reacția lui Traian Băsescu după ce a primit cetățenia de la Maia Sandu: Fostul președinte român promite să rămână devotat „cauzei reunificării și a poporului român”
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a venit cu o primă reacție oficială după ce șefa statului, Maia Sandu, i-a acordat prin decret prezidențial cetățenia Republicii Moldova. Într-un mesaj public de mulțumire, fostul lider de la București a plasat pe picior de egalitate integrarea europeană a Chișinăului și idealul Unirii, afirmând că își asumă un devotament total față de reunificarea poporului român.
Mesajul de recunoștință vine la scurt timp după ce Președinția de la Chișinău a publicat Decretul Nr. 629-X, prin care lui Traian Băsescu i se restabilesc drepturile de cetățean moldovean, reparând astfel decizia politică din 2017 a lui Igor Dodon, care i-o retrăsese.
Integrarea europeană și Reunificarea – cele două linii directoare
Traian Băsescu i-a mulțumit direct președintelui Maia Sandu pentru acest gest simbolic și juridic, trimițând totodată un semnal geopolitic puternic privind viitorul celor două state de pe malurile Prutului.
„Prin Decretul Nr.629-X, din data de 26.05.2026, Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, mi-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Vă mulțumesc Doamnă Preşedinte Maia Sandu şi vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului român”, a transmis Traian Băsescu.
Fostul șef al statului român și-a încheiat mesajul „cu recunoştinţă şi deosebit respect”.
Amintim că, în textul decretului semnat astăzi, Maia Sandu a subliniat că acordarea cetățeniei reprezintă o corectare a unei nedreptăți din trecut, declarându-i lui Băsescu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”.