Va fi majorată din nou vârsta de pensionare? Precizările Ministrului Muncii privind sustenabilitatea sistemului de pensii
Guvernul Republicii Moldova nu examinează, deocamdată, o nouă majorare a vârstei de pensionare, însă subiectul ar putea deveni inevitabil în următorii ani. Presiunile tot mai mari asupra sistemului public de pensii obligă autoritățile să caute soluții pe termen lung pentru a asigura sustenabilitatea financiară a țării.
Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, o nouă reformă de creștere a vârstei de pensionare nu se află în prezent pe agenda executivului, însă problema va trebui discutată la nivel național, scrie moldova1.md.
„Va fi o decizie națională și noi, ca țară și ca populație, va trebui să decidem pe cine punem această povară. Ori, într-adevăr, începem să ne gândim la creșterea vârstei, ori vom pune povara pe generația care vine, care va trebui să achite contribuții mai mari la bugetul asigurărilor sociale”, a declarat Natalia Plugaru.
Principala vulnerabilitate a sistemului actual este raportul redus dintre numărul cetățenilor angajați și cel al pensionarilor. În Republica Moldova, în jur de 770.000 de salariați susțin prin contribuțiile lor pensiile a aproximativ 670.000 de beneficiari — un raport de aproape 1 la 1, departe de standardele ideale.
„În mod ideal, într-adevăr, ar trebui să fie un raport mai convenabil. Dacă noi am avea toți oamenii care sunt apți de muncă pe piața muncii, atunci la noi ar fi raportul de unu la trei”, a explicat ministra.
Pentru a evita scenariile pesimiste, Ministerul Muncii mizează pe creșterea numărului de persoane active și reducerea economiei informale. În prezent, doar 57% din potențialul de forță de muncă din Republica Moldova este angajat oficial, o rată mult mai mică comparativ cu media Uniunii Europene.
O notă pozitivă vine din zona fiscală: deficitul bugetului asigurărilor sociale a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii ani, scăzând de la 5,5 miliarde de lei în 2023, până la 3,6 miliarde de lei în prezent.