Testul „DJ Rumer”: Cum a păcălit Renato Usatîi SIS-ul și Ministerul Culturii cu un artist inventat
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut public un episod rușinos pentru guvernare, prin care arată lipsa de profesionalism a Serviciului de Informații și Securitate și a Ministerului Culturii.
Politicianul a inclus intenționat în lista artiștilor propuși pentru „Festivalul Absolvenților 2026” numele fictiv DJ Rumer — un personaj inventat chiar de el. Anume acest personaj imaginar a ajuns pe lista scurtă a celor în care SIS și Ministerul Culturii nu au identificat nicio amenințare la adresa securității țării.
Potrivit lui Usatîi, artistul inexistent ar fi fost calificat de SIS drept „pericol redus la adresa securității naționale” și inclus pe lista persoanelor care ar putea evolua în Republica Moldova.
Deputatul afirmă că a transmis lista către Ministerul Culturii pentru a verifica modul în care instituțiile responsabile analizează astfel de informații.
„Nu există niciun DJ Rumer. Numele a fost inventat în glumă pentru a testa cât de eficient lucrează instituțiile statului”, a precizat acesta.
Renato Usatîi a declarat că acest caz, la prima vedere anecdotic, demonstrează, însă, o dată în plus ineficiența SIS. Liderul Partidului Nostru a reiterat că formațiunea pledează de mai mult timp pentru desființarea actualei instituții și crearea unei noi structuri, capabile să răspundă în mod adecvat și profesionist provocărilor la adresa securității Republicii Moldova.