Episcopul Veniamin respinge acuzațiile din spațiul online privind un presupus scandal sexual: „Sunt complet neadevărate. Este o campanie de discreditare”
Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul (PS) Veniamin, a venit cu o reacție oficială după ce numele său a fost asociat în spațiul online cu un presupus scandal de natură sexuală, în care ar fi vizat și fostul Mitropolit Petru. Într-un comunicat de presă emis marți, ierarhul respinge categoric toate acuzațiile, calificându-le drept „complet neadevărate” și lipsite de fundament.
Potrivit episcopului, apariția acestor informații în presă și pe rețelele sociale nu este întâmplătoare, ci reprezintă o acțiune orchestrată din exterior.
„Afirmațiile, insinuările și speculațiile din ultimele zile par să facă parte dintr-o campanie concertată de discreditare, desfășurată în ultimele luni împotriva mea și a instituției pe care o reprezint. Nu am fost și nu sunt implicat în niciunul dintre faptele care îmi sunt atribuite”, se arată în declarația ierarhului.
PS Veniamin a sugerat că miza acestor atacuri la persoană depășește propria sa imagine, scopul final fiind slăbirea instituțiilor bisericești din Republica Moldova, în special a celor subordonate Mitropoliei Basarabiei (Biserica Ortodoxă Română).
„Am deplină încredere că orice persoană de bună-credință va înțelege diferența dintre fapte și speculații, dintre realitate și campaniile orchestrate de discreditare în contextul războiului hibrid purtat împotriva instituțiilor noastre naționale fundamentale. Prin aceste atacuri se încearcă decredibilizarea instituției”, a adăugat episcopul.
În replică la acuzațiile aduse, ierarhul a trecut în revistă realizările din timpul păstoririi sale la sudul Republicii Moldova, menționând construcția și renovarea a zeci de lăcașe de cult, revenirea a numeroase parohii sub omoforul Bisericii Ortodoxe Române, precum și proiectele sociale prin care au fost sprijinite mii de familii defavorizate din țară și din regiunea Odesa.
Ierarhul anunță acțiuni în justiție
Episcopul Basarabiei de Sud s-a arătat profund regretat de faptul că mass-media și utilizatorii din online au distribuit aceste informații fără a respecta deontologia jurnalistică și principiul verificării surselor. În acest sens, PS Veniamin a anunțat că va apela la instanțele de judecată pentru a-și curăța numele.
„În vederea apărării adevărului, a demnității și a reputației mele, îmi rezerv dreptul de a utiliza toate mijloacele legale pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care au inițiat, promovat și distribuit cu rea-credință informații false și defăimătoare”, conchide ierarhul în mesajul adresat clericilor și credincioșilor.
Reacția Episcopului Veniamin vine în contextul în care, în ultimele zile, în spațiul public au circulat informații sensibile privind existența unor pretinse materiale cu caracter explicit, destinate exclusiv adulților, în care ar fi vizați cei doi ierarhi. Mai mult, surse apropiate cazului au avansat ipoteza unui posibil șantaj, sugerând că respectivele materiale ar fi fost folosite ca instrument de presiune directă asupra conducerii Mitropoliei Basarabiei.
Pe fondul acestei situații tensionate, Înaltpreasfințitul (ÎPS) Petru a depus oficial o cerere de retragere din funcția de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, Exarh al Plaiurilor, după o activitate de peste 30 de ani în fruntea acestei structuri bisericești.
Deși în spațiul online demisia este asociată cu presiunile din acest caz, motivele oficial invocate în solicitarea depusă de ÎPS Petru fac referire la „vârstă, starea de sănătate și binele Bisericii”.