Chișinău: PSRM a organizat un „Marș al Familiei” în centrul capitalei, înaintea manifestației LGBT+ de duminică
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la o manifestație intitulată „Marșul Familiei”, organizată în centrul Chișinăului de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Evenimentul, axat pe promovarea valorilor tradiționale, a avut loc cu doar o zi înaintea marșului anual al comunității LGBT+, programat pentru duminică în capitală.
Participanții s-au adunat în fața Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), de unde au mers în coloană până în scuarul Catedralei Mitropolitane. Conform estimărilor, la acțiune au luat parte în jur de 3.500 de persoane – inclusiv familii cu copii, tineri și vârstnici.
În cadrul discursurilor din scuarul Catedralei, liderul PSRM, Igor Dodon, a subliniat că acțiunea reprezintă o reacție la presiunile sub care s-ar afla valorile conservatoare din societate.
„Pe acest pământ, de peste 600 de ani, ne-am ținut mereu de familie, de credință și de Patrie. Patria noastră fără familie și fără credință nu are șanse. Aceștia sunt cei doi piloni de bază pe care se ține statalitatea noastră”, a declarat Igor Dodon, acuzând actuala guvernare de ingerințe în chestiunile bisericești și în structura tradițională a familiei.
Anterior, reprezentanții PSRM declaraseră explicit că evenimentul de sâmbătă este organizat în sprijinul instituției tradiționale a familiei și în opoziție directă cu promovarea agendei comunității LGBT+.
„Marșul Familiei” a fost programat simbolic pe finalul festivalului „Moldova Pride 2026”, desfășurat în perioada 14-21 iunie. Ediția din acest an a comunității LGBT+ pune accent pe solicitarea de recunoaștere legală a cuplurilor de același sex.
Săptămâna dedicată comunității se va încheia duminică, 21 iunie, cu marșul „Chișinău Pride”. Organizatorii acestei acțiuni au anunțat că deplasarea va începe la ora 12:00, de la intersecția străzilor București și Ismail, urmând să traverseze centrul capitalei.