De Ultimă Oră

BREAKING NEWS! Incident cu foc de armă la BPDS „Fulger”: Un angajat a fost rănit după o împușcătură involuntară

Un incident cu implicarea unei arme de foc a avut loc recent în incinta Brigăzii de poliție cu destinație specială (BPDS) „Fulger”. Un angajat al instit…

Actualizat acum 27 de minute

Constantin Cuiumju: Proiectul Guvernului privind identificarea deținătorilor cartelelor SIM lasă mână liberă escrocilor. Partidul Nostru cere măsuri drastice pentru siguranța cetățenilor

Adrian Sirbu

Proiectul privind identificarea deținătorilor cartelelor SIM, în forma în care este propus, lasă mână liberă escrocilor în continuare, deoarece nu obligă reînregistrarea cartelelor preplătite, astfel rămânând în circulație un număr uriaș de carte anonime care pot fi utilizate în continuare pentru scheme infracționale.

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a subliniat că scopul principal al acestei legi ar trebui să fie blocarea definitivă a infractorilor, lucru imposibil de realizat atât timp cât proiectul actual lasă peste 1,6 milioane de cartele preplătite anonime active pe piață fără obligația de a fi reînregistrate.

„Ministerul Afacerilor Interne a oferit un termen prea lung, de 12 luni, fără a impune o ordine clară, deși în Polonia, la care fac referire autoritățile, cartelele existente au fost reînregistrate obligatoriu în termen de șapte luni, iar cele neidentificate au fost deconectate”, a declarat Cuiumju în ședința Comisiei economie, buget și finanțe.

El a respins argumentele operatorilor de telefonie mobilă legate de un eventual disconfort comercial, punctând că aceștia pot rezolva probleme tehnice mult mai sofisticate în jumătate de an și că siguranța cetățenilor trebuie să primeze.

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne s-au arătat dispuși să revizuiască termenele pentru lectura a doua.

„Cu siguranță, aceste 1.600.000 de cartele trebuie reînregistrate pentru a fi asigurată securitatea cetățenilor”, a conchis Cuiumju.

Amintim că președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut dezvăluiri despre o grupare criminală internațională care a prejudiciat cetățenii Republicii Moldova cu aproximativ un miliard de lei. Politicianul susține că a obținut acces direct la serverele și corespondența internă a infractorilor, date care demonstrează că, din totalul de un milion de victime înregistrate la nivel global, 100.000 sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

În acest context, Renato Usatîi a făcut un apel către toți deputații din Parlamentul Republicii Moldova, indiferent de orientarea politică, să lase la o parte disputele ideologice și să contribuie la informarea cetățenilor. Acesta a propus ca toți parlamentarii să publice pe paginile lor mesaje video explicative, prezentate într-un limbaj simplu, pentru a învăța oamenii, în special copiii și vârstnicii, cum să se protejeze.

În aceste zile, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale.

De asemenea, Partidul Nostru a înregistrat un proiect de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice. În cea de-a doua lectură, aceste două proiecte de lege ar putea fi comasate, astfel încât toate propunerile formulate să fie luate în calcul și să fie garantată o protecție reală a cetățenilor în fața rețelelor criminale.