Alexandru Munteanu, primele explicații după demisia din funcția de premier: „90% din scenarii sunt false. E o istorie mai complicată”

Adrian Sirbu

Premierul interimar, Alexandru Munteanu, a rupt tăcerea și a oferit primele explicații publice după decizia neșteptată de a-și depune mandatul vinerea trecută. Oficialul a catalogat drept „false” majoritatea speculațiilor apărute în spațiul public și a lăsat să se înțeleagă că adevăratele motive vor ieși la iveală mai târziu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, unde a fost prezentă și președinta Maia Sandu.

„Am făcut ceea ce a trebuit să fac”

Alexandru Munteanu a respins ferm scenariile de culise vehiculate în ultimele zile pe rețelele de socializare și în mass-media, menționând că are conștiința împăcată.

Înțeleg că se așteaptă la o controversă. 90% din aceste scenarii care s-au vehiculat nu sunt adevărate. E o istorie mai complicată. Timpul va așeza lucrurile”, a punctat premierul interimar.

Munteanu le-a cerut jurnaliștilor să evite lecțiile de morală, subliniind că decizia sa a fost asumată și că în prezent lucrează pentru a asigura o tranziție fluidă și profesionistă a puterii executive: „Suntem în proces de integrare europeană, nu ne permitem să deviem de la parcurs”.

Planurile de viitor: De la Chișinău la Columbia University

Întrebat despre următorii pași în cariera sa, Alexandru Munteanu a dezvăluit că intenționează să părăsească temporar prima linie a politicii pentru a se dedica unor proiecte academice și culturale. El spune că a primit mai multe invitații de a susține prelegeri în universități de prestigiu.

Printre instituțiile vizate se numără și Columbia University din New York, universitatea unde acesta și-a realizat studiile.

Maia Sandu anunță consultări parlamentare în această săptămână

Președinta Maia Sandu a confirmat că mecanismul constituțional pentru formarea unui nou Guvern va fi declanșat fără întârziere. Consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru vor începe chiar în această săptămână.

Referitor la boicotul anunțat de unele formațiuni politice de opoziție, șefa statului a avut o reacție tranșantă:

Este decizia partidelor. Este dreptul lor constituțional. E bine să facă uz de acest drept. Cei care vor veni să discute, cu aceia vom discuta”.