Moscova îl dă în căutare internațională pe Pavel Durov. FSB îl acuză pe fondatorul Telegram de „asistență acordată serviciilor secrete ucrainene”

Adrian Sirbu

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) l-a dat în căutare internațională pe fondatorul platformei Telegram, Pavel Durov, punându-i în sarcină acuzația de „complicitate la activități teroriste”.

Serviciile secrete ruse susțin că administrația Telegram ar fi refuzat să șteargă canale, chat-uri și boți care ar fi fost folosite de serviciile speciale din Ucraina pentru pregătirea unor acțiuni subversive și atacuri pe teritoriul Federației Ruse.

Conform versiunii prezentate de FSB, un rol central în acuzații îl joacă botul de dating „DaiVinchik / Leo”. Anchetatorii ruși afirmă că prin intermediul acestei aplicații de cunoștințe, recrutori ucraineni ar fi abordat tineri ruși dându-se drept tinere fete. După stabilirea contactului și obținerea geolocației partenerilor de discuție, victimele erau ademenite să acceseze link-uri de phishing pentru cumpărarea unor bilete sau cadouri.

Ulterior, tinerii erau contactați de persoane care se prezentau drept oficiali ai organelor de drept din Rusia și erau șantajați că banii lor au ajuns la Forțele Armate ale Ucrainei. Sub amenințarea urmăririi penale, aceștia ar fi fost determinați să comită incendieri sau atacuri asupra obiectivelor strategice.

Infracțiunile comise de serviciile speciale ale Ucrainei prin intermediul Telegram au dus la numeroase victime, inclusiv în rândul femeilor și copiilor, precum și la pagube de miliarde de ruble”, se arată în comunicatul emis de FSB.

Potrivit datelor furnizate de autoritățile de la Moscova, începând cu luna iulie 2025, în 16 regiuni ale Rusiei ar fi fost reținute 46 de persoane utilizatoare ale respectivului bot, fiind acuzate de incendieri și atacuri asupra forțelor de ordine.

Până în prezent, fondatorul Telegram, Pavel Durov, și echipa sa de management nu au oferit un comentariu oficial cu privire la acuzațiile formulate de serviciile ruse.