Reacția Guvernului la protestul anunțat de profesori: „O așteptare pe deplin legitimă. Este prioritatea numărul unu a acestei săptămâni”
Guvernul Republicii Moldova reacționează în ajunul protestului de amploare anunțat de Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) în Piața Marii Adunări Naționale. Executivul admite că cerințele cadrelor didactice sunt întemeiate și dă asigurări că identificarea banilor pentru majorările salariale reprezintă principala preocupare a autorităților în aceste zile.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat marți, 18 august, că Executivul lucrează intens la un pachet de măsuri financiare sustenabile.
„Profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorări salariale – o așteptare pe deplin legitimă. Subiectul reprezintă prioritatea numărul unu a Guvernului în această săptămână. În ultima perioadă au avut loc mai multe ședințe pentru a identifica opțiuni fezabile. În cel mai scurt timp, Executivul va prezenta soluțiile identificate”, a scris pe Facebook Dumitru Ciorici, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Comentariul vine în contextul în care sindicatele din învățământ au convocat pentru miercuri, 19 august, începând cu ora 09:00, o manifestație de protest chiar în fața clădirii Guvernului. Pedagogii sunt nemulțumiți de riscul amânării majorărilor salariale promise inițial pentru data de 1 septembrie 2026.