Tensiunea a crescut brusc în Ucraina, după ce oficialii occidentali au anunțat că toate informațiile pe care le au arată că o invazie pe scară largă va fi pornită de Rusia în câteva ore. Surse oficiale citate de CNN susțin că ar urma să fie atacat în această noapte orașul Harkov, aflat la câteva zeci de kilometri de graniță cu Rusia. Aeroportul din Harkov a fost închis, la fel ca și cel din Dnipro.
O coloană de vehicule militare lungă de 7 kilometri se îndreaptă din Crimeea spre punctul de trecere a frontierei Kalanchak, în sudul Ucrainei.
Ministrul de externe ucrainean cere convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. „Cererea separatiștilor de a fi apărați de militarii ruși și girul de la Moscova înseamnă escaladarea conflictului”.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus miercuri seara că SUA cred că în regiunea Donbas din estul Ucrainei intră mai multe trupe rusești.
„Credem că forțe rusești suplimentare se deplasează în acea regiune, nu dincolo de acea regiune, din ceea ce am văzut”, a spus el.
Din orașul Mariupol, pe care rușii ar vrea să-l facă coridor spre Crimeea, se relatează că magazinele au început să-și ascundă marfa și să se închidă, iar o parte dintre cetățeni se pregătesc să plece.