Axios: „Va fi o iarnă grea dacă războiul nu se oprește.” Emisarii lui Trump discută la Miami un armistițiu parțial între Ucraina și Rusia

Adrian Sirbu •

Trimișii prezidențiali americani Steve Witkoff și Jared Kushner se întâlnesc vineri, la Miami, cu o delegație de rang înalt din Ucraina și cu oficiali europeni pentru a prezenta „idei și propuneri noi” menite să depășească impasul din războiul dintre Rusia și Ucraina, informează Axios.  

Discuțiile, care sunt programate să dureze două zile, vin în contextul în care Administrația Trump încearcă să obțină un progres diplomatic înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din SUA și înainte de instalarea iernii pe front.  

Punctul central al noilor propuneri îl constituie un armistițiu parțial, care ar presupune sistarea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice și securizarea transporturilor de cereale. Deși Kievul și-a exprimat deja disponibilitatea pentru o astfel de măsură, Moscova nu a arătat până acum un interes clar.

„Toți sunt îngrijorați în privința iernii. Va fi o iarnă grea dacă războiul nu se oprește. Așadar, Statele Unite încearcă să medieze între părți, cu scopul de a elabora o propunere comună”, a declarat o sursă americană pentru Axios.

La întâlnirea de la Miami, din partea Ucrainei participă șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Kirilo Budanov, directorul Serviciului de Informații Externe, Rustem Umerov, consilierul diplomatic Serghei Kisliția și deputatul David Arahamia. SUA au invitat, de asemenea, consilieri de securitate din Marea Britanie, Franța și Germania, precum și reprezentanți ai NATO și UE.

Pe lângă armistițiul energetic, părțile vor analiza garanțiile de securitate pentru Ucraina și un plan de reconstrucție și prosperitate postbelică.

Înainte de aceste convorbiri, Witkoff și Kushner s-au întâlnit joi cu președintele Donald Trump, dar și cu secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, și consilierul adjunct pentru securitate națională, Mike Needham, pentru a valida cea mai recentă propunere americană.

Secretarul de stat american Marco Rubio a recunoscut joi, la Lisabona, că medierea diplomatică se află într-un „impas”, subliniind însă dorința Washingtonului de a preveni o escaladare suplimentară în luna următoare.

Ieșirea din impas ar putea depinde de concesiile economice. Un oficial ucrainean a menționat că interesul Moscovei de a obține o relaxare a sancțiunilor internaționale l-ar putea determina pe Vladimir Putin să accepte o încetare parțială a focului. În acest sens, emisarii americani Witkoff și Kushner ar putea efectua o nouă vizită la Moscova la sfârșitul acestei luni pentru discuții directe la Kremlin.