Risc sporit de creștere a nivelului de radiații în jurul centralei atomice de la Cernobîl. Este avertizarea emisă de compania nucleară națională a Ucrainei, Energoatom. Motivul constă în faptul că sistemul de monitorizare şi cel de stingere a incendiilor de vegetaţie nu funcţionează.
Centrala unde s-a produs în 1986 cel mai grav accident nuclear din lume a fost ocupată cu aproape o lună în urmă de forţele ruse, la scurt timp după începutul invaziei în Ucraina.
Potrivit Energoatom, din această cauză nu mai este monitorizat nivelul radiaţiilor pe o rază de 30 de km, aşa-numita zonă de excluziune.
„Nu există date despre starea actuală a poluării cu radiaţii în mediul din zona de excluziune, ceea ce face imposibilă o reacţie adecvată la ameninţări”, a comunicat agenţia.
Conform Energoatom, incendiile sezoniere din păduri, care au loc mai ales primăvara şi vara, reprezintă o ameninţare deosebită, deoarece pompierii din zonă nu pot interveni.
„Nivelurile de radiaţie în zona de excluziune şi dincolo de aceasta, nu doar în Ucraina, ci şi în alte ţări, s-ar putea înrăutăţi semnificativ”, avertizează specialiştii ucraineni.
În ciuda prezenţei militarilor ruşi, personalul ucrainean de la Cernobîl şi-a continuat lucrul la instalaţiile de deşeuri radioactive, deşi schimbul de ture nu a mai fost posibil şi existau temeri privind epuizarea celor rămaşi la post. Duminică, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a anunţat că jumătate din schimbul de la Cernobîl a fost înlocuit cu personal nou.