„Putin = Hitler”, „Jos mâinile de pe Ucraina”, „Nu, război” – sunt câteva dintre mesajele care au răsunat astăzi în cadrul unui protest, organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Intelectualii spun că nu au putut rămâne indiferenți față de durerea poporului ucrainean și toată lumea trebuie să-și manifeste solidaritatea și susținerea față de țara vecină, invadată de Federația Rusă la data de 24 februarie 2022.
„Suntem împotriva războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, suntem împotriva uciderii oamenilor pașnici și milităm pentru pace. Suntem foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă în țara vecină și vrem ca războiul să se oprească. Ne dorim să lucreze diplomații și rațiunea, și nu armele”, a declarat unul dintre reprezentanții Uniunii Scriitorilor.