Ucrainenii din satul Demydiv, aflat la nord de Kiev, au aplicat o tactică neobișnuită pentru a împiedica un asalt al tancurilor rușilor asupra capitalei. Chiar a doua zi de la invazie, ei au deschis un baraj din apropiere și au inundat localitatea și zonele din vecinătate pentru a-i opri pe ruși, potrivit unui reportaj realizat de The New York Times. La două luni de atunci, oamenii încă au apă în case, dar spun că a fost cea mai bună decizie pe care ar fi putut-o lua, notează Digi24.
Prin deschiderea barajului din apropiere, s-a creat o mlaștină care a făcut imposibilă trecerea tancurilor rusești. Astfel, armata ucraineană a câștigat timp prețios în consolidarea apărării Kievului.
Apele care s-au revărsat în Demydiv au făcut ravagii pe teritoriul ucrainean, iar oamenii s-au confruntat cu inundații severe, care în alte circumstanțe ar fi fost văzute ca o catastrofă. De data aceasta însă, a fost o decizie care a dus la o victorie tactică. Din cauza mlaștinii create și a câmpurilor inundate, asaltul tancurilor rusești a fost oprit.
Chiar dacă au rămas fără case, oamenii spun că gestul lor a contribuit la salvarea capitalei și sunt fericiți. „Am salvat Kievul”, declară Antonina Kostuchenko, o pensionară, care acum locuiește într-o sufragerie plină cu mucegai și inundată încă.
Ceea ce s-a întâmplat în Demydiv nu a fost o situație neobișnuită. Încă de la începuturile războiului, Ucraina a luat decizii rapide, care s-au dovedit eficiente, în a provoca distrugeri pe propriul său teritoriu, adesea prin distrugerea infrastructurii, ca o modalitate de a împiedica armata rusă să înainteze.
Dacă în Demydiv a fost provocată o inundație prin deschiderea barajului, în alte zone ale țării, armata a aruncat în aer, fără ezitare, poduri, a bombardat drumuri și a dezafectat linii de cale ferată și aeroporturi, cu scopul de a bloca soldații ruși și de a le întinde capcane.
Până acum, peste 300 de poduri au fost distruse în toată Ucraina, a declarat ministrul infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Când rușii au încercat să ocupe un aeroport cheie din afara Kievului în prima zi a invaziei, forțele ucrainene au bombardat pistele, ceea ce a făcut imposibilă aterizarea avioanelor rusești.