Igor Dodon a fost adus la Curtea de Apel Chișinău. Se decide dacă fostul șef de stat rămâne în arest la domiciliu
Curtea de Apel examinează marți, 31 mai, recursul procurorilor anticorupție care solicită schimbarea măsurii preventive în privința lui Igor Dodon din arest la domiciliu în arest în izolator.
Procurorii consideră decizia ilegală, iar Igor Dodon a contestat hotărârea magistraților. Procurorii consideră că arestul la domiciliu nu exclude posibilitatea ca Igor Dodon să contacteze cu anumite persoane implicate în cadrul acestei cauze penale.
Potrivit PA, la eliberarea mandatului de arestare la domiciliu în privința socialistului, însăși instanța a constatat existența bănuielii rezonabile de comitere de către persoana învinuită a infracțiunilor imputate și prezența în speță a riscurilor invocate și susținute prin probele anexate la demers, precum și cele prezentate suplimentar în ședință de judecată de către procurori și anume:
– riscul eschivării de la organul de urmărire;
– riscul împiedicării bunei desfășurări a urmăririi penale;
– riscul săvârșirii de noi infracțiuni;
– riscul provocării dezordinilor publice.
În timp ce magistrații sunt în ședință, deputați socialiști și câteva zeci de susținători ai PSRM protestează în preajma sediului Curții de Apel Chișinău. Protestatarii scandează „Libertate lui Dodon”, „Jos mâinile de pe opoziție”, „Nu deținuților politice”, „Nu răfuielii politice” și au cerut demisia guvernului și președintelui Maia Sandu.
Fostul președinte este învinuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
Igor Dodon respinge toate acuzațiile și spune că dosarul său este unul politic.