dd

Portugalia e prima finalistă la EURO 2016, după 2-0 cu Țara Galilor

Olesea Coragău

Portugalia va juca a doua sa finală, după cea din 2004, pierdută acasă în fața Greciei (0-1).

Valoarea vedetei Cristiano Ronaldo a făcut diferența în fața merituoasei echipe a Țării Galilor, în debutul reprizei secunde, cu un gol superb (50) și o pasă decisivă pentru Nani (53). Se poate spune, astfel, că Ronaldo a câștigat duelul cu coechipierul său de la Real Madrid, Gareth Bale.

Prima repriză a fost lipsită de spectaculozitate, ocazii de gol clare lipsind aproape total. Cea dintâi situație notabilă i-a aparținut lui Joao Mario (16), care a pătruns și a șutat puțin pe lângă poartă.

Apoi sunt de consemnat două acțiuni ale lui Bale, fără sorți de izbândă. Mai întâi a tras pe lângă țintă (19), după cornerul executat de Ledley, iar apoi a avut o incursiune încheiată cu un șut în brațele lui Rui Patricio (23).

Cristiano Ronaldo s-a zbătut ca pește pe uscat, după două intervenții la limita regulamentului asupra sa, fiind lipsit de mingi utile. Starul lui Real Madrid a beneficiat de o singură centrare mai bună, în minutul 44, când a trimis pe lângă poartă cu capul, după mingea trimisă de Adrien Silva.

Ronaldo a reușit să deschidă scorul după pauză, în min. 50, când s-a înălțat superb la 7 metri și a trimis sub transversală mingea centrată din corner de Raphael Guerreiro.

Ronaldo l-a egalat cu această reușită pe francezul Michel Platini, cu 9 goluri, în clasamentul marcatorilor all-time la turneele finale ale Campionatului European.

Vedeta echipei Real Madrid s-a aflat și la originea celui de-al doilea gol al Portugaliei (53), șutul său centrare fiind deviat în plasă de Nani.

Cristiano Ronaldo a fost protagonistul unei faze periculoase și în minutul 63, când a șutat din lovitură liberă de la 28 de metri, iar mingea s-a dus razant cu bara transversală.

Lusitanii au fost aproape și de golul al treilea (66), când Hennessey a respins în față mingea șutată de Nani, dar reluarea lui Joao Mario s-a dus puțin alături. Hennessey a fost la post la mingea trimisă cu capul de Fonte (71), la un nou corner al Portugaliei. Deși galezii au încercat să construiască și să amenințe poarta lui Rui Patricio, lusitanii au avut o nouă ocazie, Renato Sanches șutând periculos, dar mingea s-a dus pe poartă (73).

Țara Galilor a avut o primă oportunitate bună în repriza a doua, prin Bale (77), care a tras pe mijlocul porții apărate de Rui Patricio.

Hennessey a salvat golul (78), la șutul lui Danilo, care a recuperat o minge de la Bale. Gareth Bale a arătat că este singura armă ofensivă a galezilor și l-a pus la mare încercare pe Rui Patricio (80). Ronaldo a mai ieșit o dată la rampă (86), a trecut de portarul Hennessey, dar a trimis pe lângă poartă din unghi.

Portugalia, lipsită de un jucător important, Pepe, care poate fi recuperat pentru finală, a obținut doar prima sa victorie în 90 de minute la turneul din Franța, după trei egaluri în grupă, o victorie în prelungiri cu Croația și alta la loviturile de departajare în sferturi cu Polonia.

Țara Galilor a făcut o primă repriză solidă, dar cele două goluri încasate în doar câteva minute în debutul părții secunde au dărâmat totul. Echipa lui Bale, rămâne însă cu o prestație de senzație la debutul său la EURO și cea mai bună performanță din istoria sa, semifinală.

În finala de duminică (22,00), de pe Stade de France, Portugalia va înfrunta câștigătoarea dintre Germania și Franța.

Portugalia — Țara Galilor 2-0 (0-0) 
Au marcat: Cristiano Ronaldo (50), Nani (53). 
Lyon, Stade de Lyon: 55.679 spectatori 
EURO 2016 — semifinală

Au evoluat echipele:

Portugalia: 1. Rui Patricio — 21. Cédric Soares, 2. Bruno Alves, 4. José Fonte, 5. Raphael Guerreiro — 13. Danilo Pereira — 16. Renato Sanches (15. André Gomes, 74), 23. Adrien Silva (8. Joao Moutinho, 79), 10. Joao Mario — 17. Nani (20. Ricardo Quaresma, 86), 7. Cristiano Ronaldo (căpitan). Selecționer: Fernando Santos. 
Rezerve neutilizate: 22. Eduardo, 12. Anthony Lopes — 6. Ricardo Carvalho, 19. Eliseu, 18. Rafa Silva, 11. Vieirinha, 9. Éder

Țara Galilor: 1. Wayne Hennessey — 19. James Collins (20. Jonathan Williams, 66), 6. Ashley Williams (căpitan), 5. James Chester — 2. Chris Gunter, 7. Joe Allen, 16. Joe Ledley (18. Sam Vokes, 58), 8. Andy King, 3. Neil Taylor — 9. Hal Robson-Kanu (23. Simon Church, 63), 11. Gareth Bale. Selecționer: Chris Coleman. 

Rezerve neutilizate: 12. Owain Fon Williams, 21. Danny Ward — 15. Jazz Richards, 14. David Edwards, 22. David Vaughan, 17. David Cotterill, 13. George Williams.

Arbitru: Jonas Eriksson; arbitri asistenți: Mathias Klasenius, Daniel Warnmark; arbitri asistenți adiționali: Stefan Johannesson, Markus Strombergsson (toți din Suedia); arbitru de rezervă: Szymon Marciniak (Polonia) 

Delegat UEFA: Martin Sturkenboom (Olanda), observator UEFA pentru arbitri: Marc Batta (Franța) 

Cartonașe galbene: Allen (8), Chester (62), Bruno Alves (71), Ronaldo (72), Bale (88).